Mă caut printre stropi de cer

River

 

Îmi prind aripile-ntru zbor
Să-mi cern dorința peste poate,
Povești îmi spun pătrunzător
Să-mi lecui rana unui dor 
Ce-adapă dubii printre șoapte. 

Licăr de stea-mi lucește nins
De întrebări ce cresc prin gânduri,
Sub ploi pe timpul meu nescris 
Sunt vis tăcut, adânc, aprins
Scriindu-și lacrima-ntre rânduri. 

Sclipesc prin ochiuri de mister
Idei ce îmi stârnesc voința
Și-n timp ce ierni albesc sub ger
Mă caut printre stropi de cer
Să-mi înțeleg anevoința.  

@Simona Prilogan, 08/02/2018, Nottingham

Stropi de cer

 

 

 

“Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa”

 

dscf8021
Sursa imagini: Google 

“Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.”

“Istoria se petrece exclusiv în timp, şi prin tot ce are el mai bun, omul încearcă să se împotrivească Timpului.”

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi…”

“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…”

sanziene_58333700

 

“Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.”

“Suntem păcăliţi; ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră, sau că e şase – ca şi cum asta ar avea vreo importanţă. Important e faptul că Timpul nostru, aşa zis al Vieţii, e un Timp al Morţii.”

“Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alţi oameni.”

flori_de_sanziene

“Binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu când nici cu gândul nu gândeşti…”

“Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.”

“Dacă nimic nu e real, dacă totul e o creaţie gratuită şi absurdă, ca într-un mare vis, un joc iresponsabil repetându-se la infinit, existenţa noastră n-ar mai avea nici o semnificaţie şi nici o valoare. Am fi definitiv pierduţi.”

vara

“După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.”

“A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.”

“Salvarea de complexe înseamnă depăşirea subiectivismului.”

“Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.”

sanziene

sanzienele_81440700

sanziene

Mircea Eliade  (Bucureşti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986), Noaptea de Sânziene

Rugăciune

Şi florile stau îngemănate
Alături unite, cu faţa spre soare.
Se-apleacă uşor: divină-nchinare.
Respiră profund din aerul vieţii…
Din timpuri trecute cântat-au poeţii
Magia şi şarmul ce le străbate
Cu harul pe toate.

Şi pasărea mică ce-şi flutură zborul
Gingaşă se-apleacă în semn de-nchinare,
Un dans care prinde şi flutur şi floare.
Respiră cu dor din văzduhuri înalte,
E totul al ei: aproape, departe…
Şi cerul întreg i-a dat Creatorul,
Şi cântul şi zborul.

Tu vrei să trăieşti şi aevea îţi place
Să simţi cum prin vene pulsează voinţa.
Când graba şi stresul înving neştiinţa,
Tu toate le ştii şi-ţi pare că-i bine,
Şi-o lume întreagă se simte ca tine,
Dar totuşi se zbate şi nu are pace
Şi nu ai ce-i face.

Dar turma cea mică şi blândă măsoară
În trepte de aur Iubirea divină
Şi plânge în taină-a pământului vină.
Când oamenii uită cum se respiră
Credinţa, nobleţea şi-adevărul îi miră.
Când lasă în suflet tandreţea să doară
Şi viaţa să moară.

M-aplec înaintea Celui ce poate
Din viaţă să-mi facă un rai pe pământ,
Să-i las la picioare şi lacrimi şi gând,
Şi durere şi patimi, să le-aline pe toate.
Cu-adevărul să pătrund infinitul departe
Dincolo de moarte.

Să fiu ca şi valul ce-n marea albastră
Cu spume lucii adânc se închină
În vastul şi tainicul dor de lumină,
Ce-ascunde din timpuri adunate, străbune
Poveştile vieţii şi triste din lume.
Dar cu-atâta povară pe o Terră sihastră
Se-nchină măiastră.

Luceferii cântă cu astrele-n ceruri
Adâncă, solemnă psaltire ce-o-nchină
Acelui ce parte le-a dat din Lumină.
Iar îngerii-n robe de pură culoare
Alături de lună şi stele şi soare
Înalţă în sfintele, tainice coruri
O rugă de-a pururi.

rugaciune
Sursa:   Webcultura