Miercurea fără cuvinte sau ziua în care mi-am lipit impresiile de suflet

Era o seară de miercuri într-un septembrie fierbinte, rătăciți pe străzile Islamabadului. Plimbarea devenise deja obositoare după cele câteva ore în care bătusem cu talpa o bucată impresionantă de oraș. Grădini și flori se îmbinau cromatic într-un dans arhitectural fascinant cu betoanele clădirilor. Lumina făcea să îmi apară totul ca într-un ochi de magie. Aerul era diferit iar gustul apei pe care o înghițeam din când în când din petul de plastic îmi părea de pe  altă planetă. Totul era  reflectat atât de fascinant in ochii-mi curioși.

Eram deja în afara zonei centrale a capitalei. Hotărâserăm că este târziu și toropiti de căldură și oboseală, am tăbărât în primul “Taxi” care stătea cuminte pe marginea șoselei. Era o mașină veche, nu mă întrebați marca, pentru că sunt complet neștiutoare în ale cailor -viteză. O mașină veche cu un șofer foarte abil care a început a conduce destul de iscusit într-un trafic cu totul pierdut de sub control ( părerea mea) dar stăpânit cu o precizie fabuloasă. Un trafic care se plia perfect în toată dezordinea. Mașini care intrau, ieșeau din bandă, fără nici o regulă de circulație bine stabilită ca o conduită obligatorie, dar care știau perfect cum și când să facă ușoare viraje “la stânga” sau la “dreapta”. Ca un dans amețitor care mă făcea să stau încordată, în timp ce șoferul mă asigura că totul este ok, m’am (părerea lui).

De-a lungul șoselei patrulau echipaje de poliție. Mă obișnuisem deja cu prezența lor zilnică dar acum păreau că se înmulțiseră îngrijorător. Șoferul ne prezintă ultimele noutăți stradale și aflăm că problemele începuseră la granița cu Afganistan, pe unde se bănuia că intraseră ilegal  persoane suspecte de terorism. Iar acum, poliția făcea controale riguroase cam peste tot. O groază de mașini au fost oprite pentru controlul de rutină. Orice mic amănunt ce părea suspect, era atent monitorizat. Și în timp ce șoferul ne povestea toate acestea într-o engleză curată, un agent de poliție face semn să tragem pe stânga. In timp ce șoferul alinia cuminte mașinăria, ofițerul de poliție își ținti fix privirea pe mine. Ops, se pare că eram suspectă. Am zâmbit ușor, mai mult pentru mine. Stați liniștită, m’am, totul este ok, îmi șopti încurajator șoferul, în timp ce soțul coborâ din mașină. Domnul ofițer se prezentă politicos și tot politicos ne ceru actele de identitate. Am dat să cobor din mașină, dar polițistul îmi făcu repede semn că este în regulă, să rămân acolo.  Avea în privire o gingășie pe care nu reușisem nicidecum să o captez în alte evenimente stradale cu controale rutiere. AB vârâ capul și îmi ceru pașaportul și certificatul de căsătorie ( pe care-l purtam mereu cu noi-voi reveni asupra acestui detaliu). Apoi se îndreptaseră amândoi către  un mic chioșc  improvizat la câțiva pași. Reveniseră după câteva minute. Domnul ofițer îmi explică plin de eleganță că poliția  este  în mijlocul unui control riguros datorită unor grupări teroriste care pătrunseră ilegal în țară.  Mă văzuseră în mașină iar pentru că arătasem suspect au fost anunțați prin stație de către echipajul anterior. Își ceru scuze pentru neplăcerea pe care mi-au provocat-o dar că a fost totuși prudent să oprească mașina. Desigur, subscriam la cele spuse! Și în timp ce ne luam la revedere mă minunam în sinea mea de această mostră de politețe. O politețe pakistaneză, cum aveam să-i spun ulterior, când dezbăteam subiectul cu AB. Of course, este răspunsul lui de fiecare dată… Este o impolitețe să scoți femeile din mașină… Și îmi împleteam gândurile de seară cu cele ale adevărului absolut.  Cine are dreptate, cine greșește, cum sunt percepute lucrurile, unde încep nivelurile, și multe altele.  Sau poate că fusesem cumva orbită de flashul știrilor mondene. Cu probleme religioase  și teroriști. Era oarecum cu teroriști, dar se vede treaba că era  și cu trupe de poliție ce securizau zona, era  cu multă politețe,   cu multă umanitate. Și da, aveam  să asist la multe scene de o umanitate pură.  Până la lacrimi.

Se spune neoficial, că miercurea ar fi una fără cuvinte. Am găsit ideea aceasta nu doar în blogosfera românească, am întâlnit-o și în cea internațională. Miercurea aceea care ne aduce în imagine și în gândire ineditul care surprinde. Care ne pune pe gânduri, mai mult sau mai puțin înfășurați în emoții și sentimente. Miercurea care ne ampreteaza memoria cu neobișnuitul. Frumos sau murdar, subiectiv legat de impresiile noastre.

Peste toate zâmbeam unor momente pline de frumusețe. A fost o miercure fără cuvinte. Toate adunate buchet, oameni și momente.

 O miercuri plină de momente unice, oriunde te-ai afla.

IMG_3122

IMG_3168.JPG

IMG_3223.JPG

IMG_3178.JPG

IMG_3164.JPG

11950913_10203922718103125_147171427_n

 

11944637_894839153931375_194119124_n

 

Ceva Românesc – IV

 Sau Operațiunea “Ambasada”

 Azi ne-am amintit de “intamplare” și ne-am amuzat copios, iar și iar, cu râsul relaxat al celui ce râde la urmă. Acum trebuie să recunosc că m-a gâdilat oleacă  râsul chiar și atunci când se comisese întâmplarea la cald. Am avut însă de întâmpinat prea multe bariere și proceduri anevoioase, timp în care aproape pierdusem “farmecul” hazului, de necaz… Tematică ce șade bine oricărui Ceva Românesc.

La un moment dat în toată alergătura actelor a trebuit musai să facem o vizită la Ambasada țării mele, nu spui numele, ca să nu fac reclamă “mascata”. :))) Toate bune și frumoase dar Ambasada “prelucra” doar 6 dosare pe zi. Bune și frumoase și până aici, că, așa cum îi șade bine ardeleanului, am prins optimismul tare în dinți și am bolborosit un “No, iacă, om aștepta oleacă!” “Asteptat” care s-a dovedit a fi un măreț act de determinare, pentru că Ambasada mea nu operează nici un fel de programare, hai să-i spunem “avansată”, că dacă o să o numesc “civilizată”, poate supăr părțile implicate în poveste. În anul de grație 2016, cine avea nevoie de o legalizare a unui document în cadrul Ambasadei, reușea să între conform principiului primul venit, primul servit. Adică primul care se ițea la ușa instituției. Ei, bune și frumoase și până aici, dar la ușa instituției se ițeau cam câteva zeci de persoane de cu bună dimineață, pardon, de cu noaptea-n cap, sau înserarea de ieri, ca să ajungă la paharul cu dulceața. Oameni veniți cam de pe tot cuprinsul țărișoarei ăleia, nu chiar foarte mică. Oameni ce trăiau incertitudinea că problemele lor vor fi rezolvate în “nu stiu” câte zile. Și uite-așa, aventura lui AB s-a transformat într-un maraton de nopți pierdute în “coada” la joc cu norocul.

Noah, că pierdusem deja hazul, în dansul cu necazul. Și cum maratonul s-a întins oleacă, într-una dintre dimineți la ceasurile 8 fix, un domn din ambasadă iasă plin de importantă, legănând o țigaretă între degete, ridică ochii peste mulțime și cu un ton dur pronunță ca o sentință dintre cele mai morbide: “Primii 4 să între înăuntru!”…. Rumoare peste popor bineînțeles, că lumea nu pricepea de ce doar 4. Cineva din mulțime ragneste disperat: “Dar parcă era vorba că primii 6!” La care, ofițerul din Ambasada, sau cum s-o mai fi numit replică dur: “Astazi este vineri, avem zi scurtă!”

 Toate bune și frumoase, că așa-i șade ardeleanului bine, să fie optimist. Asta îmi spuneam eu, că sunt din Ardeal. Timp în care AB, care doar a vizitat Ardealul, a “curtat” în gând toate coincidențele cu situațiile reale. Și taman atunci, că, noah, dacă este coincidență, să fie până la capăt, taman atunci îl sună un amic care făcuse oleacă “coadă” la Ambasada Germaniei. Aplicase omul pentru o viză de studii. I s-a făcut programare online ( era în 2016, totuși), iar când s-a prezentat la ambasadă, în câteva minute operațiunea a fost gata. Pentru ca nemții, mai deosebiți ei, așa, din fire sau din genă, sau viteză, nu știu, procesau cam 80 de dosare pe zi! Aș, na, coincidență!

Noah, că iar m-am abătut de la ce vroiam de fapt să povestesc. Într-una din diminețile devreme în care AB aștepta neclintit în “coadă”, obosit din cale afară după câteva nopți pierdute între zilele în care trebuia să și lucreze, un domn mai în vârstă se apropie și-l întreabă pe nerăsuflate: “Tu de unde ai fost deportat?”… Moment în care, bineînțeles, AB cască ochii cât cepele. .: “Ce dreaq de întrebare este asta?” “Cum ce întrebare, omule? Aici toți suntem deportați. Eu am venit din Grecia și pentru că soția mea este româncă vrem să aplicăm pentru viza…” Privind în jur, câteva cupluri apăruseră parcă din pământ, cupluri ce confirmaseră apoi ca au fost deportate. Încă sub impulsul întâmplării, AB mesteca în gând în note de haz, situația de râsu-plansu’… Că doar se poate și mai rău.

Peste câteva ore zâmbea triumfător vieții, și se afla în Ambasada cu pricina. Reușise să fie printre cei “6”. Până să ajungă “la rând”, unul dintre funcționarii ambasadei explica ceva unei doamne deportate, nu înțelegea ce, pentru că vorbeau în românește. La un moment dat, funcționarul, furios probabil că doamna nu înțelegea, sau cine știe din ce motive, ridică vocea și începu să se răstească la aceasta. În scurt timp, soțul doamnei, interveni într-o engleză clară: “Domnule ofițer, cum îndrăznești să te răstești la soția mea? Cu atât mai mult cu cât sunteți amândoi români, ar trebui chiar să fii cât se poate de amabil!” Se făcuse liniște, iar funcționarul își ceru scuze și continuă discuția într-o manieră calmă… Calm ce s-a prelungit chiar și în discuția cu AB, dar cu o notă hazlie. Omul ia certificatul de căsătorie și-l examinează atent, sau cel puțin așa pare, și spune: “Auzi, știi ca poți face pușcarie pentru acte false?”… Cum oboseala își spunea deja cuvântul, AB își potrivise cu greu zâmbetul diplomației: “Nu am acte false, și da, știu că pot face pușcarie, tocmai de aceea nu îmi risc libertatea. Pentru orice lămuriri vă stau la dispoziție.” Iar ca o coincidență haioasă, vorbele fiului meu îi răsăriseră instant în minte “Mamă, ar trebui să îți facă ăștia statuie în Ambasadă!”… Relaxat, AB continuă să descrie toată istoria. Și să revină a doua zi cu mai multe documente. Aici fac o paranteză și afirm  pe repede înainte ca pagina de Facebook este foarte  folositoare. Prietenii mei din media pot să confirme că i-am “intoxicat” până la lacrimi cu imaginile mele din călătoria cu pricina. Cert este că atunci când vine vorba de vize, și alte chestii legate de ea, părțile chestionate sunt verificate riguros. Cu siguranță, cineva a fost mulțumit de postările mele, iar operațiunea de a doua zi din vremea aceea a decurs în bună regulă. În încheierea parantezei, adaug doar că  o  sa revin detaliat la  subiectul acesta.

Orice  usoară asemănare cu întâmplările  si persoanele reale nu este intâmplătoare. Spun usoară asemănare, pentru că  este posibil  ca pe parcursul timpului  sa fi estompat anumite detalii. Cert este  că din motive de,  hai să-i spunem diplomație, am cenzurat oleacă relatarea.

Cu minunea de coincidentă , am încălecat pe-o sa si  v-am spus povestea mea. Multe alte intamplari sunt in așteptare  să fie povestite. Păstrați doar zâmbetul din relatare, cu ideea cocoțată  in  vârful gândului ca  toți suntem oameni. Ceva  românesc ne-a condimentat ( bine!) memoria.  Si hazul de necaz!!!

IMG_3122

I’m stepping

 

 

15319120_291397224595014_2325930114974418947_n
London, UK

 

I’m stepping to play on my game,

While world from outside answers mind,

Through evenings I’m grabbing the frame

Of questions which hard tie me blind. 

11059443_10203325214605911_8057178659136376455_n
Hunza Valley , Pakistan

 

I’m stepping to act on my dreams,

According to plan, worth desired.

The lights from inside caught my fears,

The shadows are playing so wired. 

11001783_1556135444662101_892081465958871480_n
Nottingham, UK

I’m stepping  to sit on my table, 

While questions are  digging   my  space

Nor nothing, or all these, together, 

Embrace  me with peace and relax. 

15232181_291401221261281_6981876419495302552_n
London, UK

  Relax 

I would not fancy an arranged marriage. My love is priceless!

img_3112-3

 

This topic is quite hot around us because of the nature of our relationship. A woman from Europe married a man from Asia. But our marriage is not a cliche, and I would not discuss my intimate reasons for loving someone  or explain my intimate  feelings  to  anybody.

We discussed and over discussed already  with our family and our friends in thousands way about our sadness and struggle with family reunion.  And they all know the real reason: the Home Office interview and refusal letter, which  all have been  the worst experience ever for me and my husband.  A refusal letter which enclosed a lot of strange conclusions.

I still have questions over about what happened, I still  feel  emotionally  abused, as I have been experienced a very rude conversation from officer, but could not find any support. I tried to name all this but could not decide yet: bullying, racism, intimidation. Or all together. Cause when it comes about my feelings, this is what I really feel.

Somebody said to not take it personally… Sorry, but how should I take it? The lady officer spoke with my person, asked me in a shouting manner why I do not bring my husband in Romania. And pointed out very loud that I can not have other kids!  Ops!!! How she knows that, by the way?  I even did not try,  so I can not pronounce ether, so, how she knows that? But over all: is not her problem if I would have kids or not, honestly. What do you think? How should I name this?

I polite stated that I live and work honestly in UK, pay my taxes, pay my rented flat in Nottingham  on my own and  I can not bring my husband in Romania. Otherwise Romanian authorities explained me clear that the husband should join the wife in the country where she is living.  But the officer’s  answer was  a strong shout: “So what if you live in UK?  You are still Romanian!” Professional answer? Still asking myself.

How much the diplomacy would extend what to say and what not?

This would be a very polite statement, a sad crying out. I know that many others would say that I am still not in the worst situation. I know… I have been speaking with some of them. My sincerely prayers are with them, as I walk in the same shoes and understand all the suffering they have to face it.

I would state that I am a beautiful and smart woman… Please, do not laugh. Ignore my “modesty”. I have 2 great professions: Nurse and Radiographer. I AM ABLE TO GAIN MY WAGE! I do not need to sell myself, to sell my liberty or my dignity for an arranged marriage, in order to get £10000, as per gossip referals.  Even if I would not have my professions, I would not fancy anyway an arranged marriage. I am a free spirit. You can not tell me what to love, what to feel, what to live! I pay attention on my own for my life!

Coming back to my relationship: nobody pays to nobody. The only payment is about paying attention to each other. We  love and support each other in a very deep way, in a way which I  do not have to explain to the world.

In a polite manner, my statement would high light some points too.

If a husband who lives apart, is renting  a flat/ house, is absolutely normal to give the new address to the spouse. It’s unusual  to affirm that can not be true relationship  because the wife asked for  the new address from the rented house.

If the wife is asked about the professional background of her husband  and knows all the teaching history but can not spell the name of the University because the University has an unusual name for her, doesn’t mean the wife did not know at all that the husband got a Bachelor degree in Maths or has been teacher for a while. It’s unusual  again to affirm that is not true relationship because the wife did not know about the background, as long as she gave the answer.

If the wife haven’t been even asked a question, is unusual too to affirm that she gave a wrong answer.

In a very polite manner I would state too that me and my husband would not give up in our love, even the borders are between, we will make it one day. We know the human rights are beside us, but somewhere somebody lost something. I would take it personally at the all times, however everything happens. Because is about my life, my family, my love. I am a peacefully person, working honestly, living in a worth way my path. But I  still thicken the ranks of those suffering from being apart from loved ones.

img_2239
Romania
11950913_10203922718103125_147171427_n
Pakistan

Chaos

“I accept chaos, I’m not sure whether it accepts me.”
― Bob Dylan

1239716_237588526403549_185406196_n
Ballymena, Northern Ireland 

“Our real discoveries come from chaos, from going to the place that looks wrong and stupid and foolish.”
― Chuck Palahniuk, Invisible Monsters

img_3208
Rawalpindi, Pakistan 

“It’s a cruel and random world, but the chaos is all so beautiful.”
― Hiromu Arakawa

img_2805
Nottinghamshire, United Kingdom

“It’s hard to believe in coincidence, but it’s even harder to believe in anything else.”
― John Green, Will Grayson, Will Grayson

13022284_143718542696217_144356915_n
Nottingham, United Kingdom 

“Life is nothing without a little chaos to make it interesting.”
― Amelia Atwater-Rhodes, Demon in My View

14302597_244170449317692_1095296844_n
City of Caves, Nottingham, United Kingdom 

“Chaos is what we’ve lost touch with. This is why it is given a bad name. It is feared by the dominant archetype of our world, which is Ego, which clenches because its existence is defined in terms of control.”
― Terence McKenna

img_2749
Nottinghamshire, United Kingdom 

“In chaos, there is fertility.”
― Anaïs Nin

img_3378
Mansfield, United Kingdom 

“If chaos is a necessary step in the organization of one’s universe, then I was well on my way.”
― Wendelin Van Draanen, Flipped

13765933_215598845508186_6355324109033660703_o
Nottingham, United Kingdom

“In the space between chaos and shape there was another chance.”
― Jeanette Winterson, The World and Other Places: Stories

img_2955
Nottingham, United Kingdom

“Chaos was the law of nature; Order was the dream of man.”
― Henry Adams, The Education of Henry Adams

img_2750
Nottinghamshire, United Kingdom 

“All the most powerful emotions come from chaos -fear,anger,love- especially love. Love is chaos itself. Think about it! Love makes no sense. It shakes you up and spins you around. And then, eventually , it falls apart.”
― Kirsten Miller, The Eternal Ones

1374236_244570829038652_499332564_n
Portstewart, Northern Ireland 

“Either we are adrift in chaos or we are individuals, created, loved, upheld and placed purposefully, exactly where we are. Can you believe that? Can you trust God for that?”
― Elisabeth Elliot

https://dailypost.wordpress.com/photo-challenges/chaos/

Ceva Românesc I

(Reeditat)

Știam că vestea ar fi fost uluitoare, și am evitat să o anunțăm pe Ana. Toate pregătirile le-am făcut doar sub acordurile copiilor. Nu ar fi bine să o înștiințam, spune Cosmin plin de umor negru… Ar putea face un infarct! …  Zborurile ei  catre Turcia au aprins  flacara panicii.  Prea riscant!

Londra, 8 am

Ajung plină de entusiasm și cu capul bubuind de planuri și idei în aeroport. Cosmin sună ca de obicei să se asigure că sunt în bună regulă… Sunt în mine însămi, puțin mai mult stresată, dar mă încurajează: O să fie bine, mama! Tu întotdeauna ne-ai inspirat!  Lacrimi de fericire mi-au spălat ochii în timp ce i-am repetat o dată în plus toate precauțiile. În caz că…

Este o dimineață de duminică plină de soare. Lucru foarte rar aici. Aproape că îmi pare rău că o să pierd dansul Soarelui.

O sun pe Ana. Este așa de fericită când reușim să mai povestim. Suntem cele mai bune prietene, de când lumea și pământul. De când a început universul nostru, pierdut foarte departe în lumea jucăriilor.

Îmi răspunde plină de agitație… Simona, este rău de tot… Ai văzut la știri? Emigranții sunt blocați la granița cu Ungaria…și începe să îmi turuie într-o viteză amețitoare toată istoria recentă… Nu știu nimic, nu am auzit nimic… Îmi spune pe repede înainte cum sunt o masă enormă și au venit din toate țările, chiar și din Pakistan, și îmi încheie obosită frazele cu un “sper că AB este ok”. Este ok, tocmai ce am vorbit cu el. Și mă opresc brusc din planul pe care tocmai alunecasem. Ana mea este prea agitată de toată situația de care eu, una, nu am nici habar. Cum aș putea să-i spun că, na, tocmai sunt în drum spre…  Islamabad?  Suspend ideea și meșteresc repede o frumoasă  și  liniștită poveste  de duminică însorită.

 Eu, și mai stresată de acum, privesc iar biletul și data de întoarcere : 11 Septembrie, Islamabad- Londra.  Preț de câteva secunde, am simțit cum înnegurarea se lasă peste ochii mei și cum alunecam într-un vârtej amețitor… Avioane, bombe, atentate, septembrie, teroriști, țiuiau cu toții în capul meu…  

Cu optimism inainte!

img_3068

img_3097

img_3096

Dubai, 2 am, urmatoarea zi

Zborul spre Islamabad a fost anunțat iar noi așteptăm deja liniștiți dar nerăbdători îmbarcarea…  Și așteptăm… și așteptăm…  Trece o oră, trec două ore…  Mă panichez…  Rău de tot…  O doamnă de la compania aeriană ne anunță că pe aeroportul din Islamabad au apărut ceva probleme… Nu înțeleg bine despre ce este  vorba.  Mintea mea face rapid conexiuni cu atentate și teroriști.  Mă liniștește o doamnă care s-a nimerit să fie lângă mine. Aerul condiționat a avut o  problemă tehnică, au fixat-o, dar între timp pe aeroportul din Islamabad  au început muncitorii să lucreze. Și nu este disponibilă încă nici o pistă de aterizare.

Mă bufneste un râs interior, un fel de râsu-plânsu’. E prea mult stres în capul meu.

Vom mai sta 7 ore în aeroport, iar compania aeriană ne oferă vouchere pentru mâncare. Lumea pare puțin mai relaxată acum că am aflat cauza întârzierii, dar oboseala în același timp își spune apăsat cuvântul. Legăm timid conversații între noi.  Din mulțime, câțiva tineri auzind că sunt din România, exclamă plin de entuziasm: Akcent!

Până să mă dumiresc despre ce accent este vorba, aud cântând “That’s my name”! Surpriză pe verticală! În câteva secunde o masă compactă de tineri cântau un cântec…românesc!

Continuăm cu Kamelia, și așa cum eu încă nu știam corect versurile, mă încurajează bucuria lor. Într-o obositoare dimineață de sfârșit de August un grup de tineri  pakistanezi cântau cu o româncă melodiile trupei Akcent în aeroportul din Dubai. Într-o manieră atât de liniștită și politicoasă. 

Mi-au povestit cu lux de amănunte secvențe din concertele pe care Akcent obișnuiește să le aibă în Pakistan. Fabulos!  Stresul a dispărut. Câteva doamne mi-au împărtășit idei culinare pe care le-au “prins” de la prietenii din România… Ei, na, ce mică este lumea!

img_3076

img_3084

img_3085

Islamabad, 2 pm

AB mă așteaptă plin de emoție exact la poarta unde de obicei sunt admise doar oficialitățile.  Bine-ai venit! Îmi sună atât de cald așa cum limba maternă auzită într-o lume departe întotdeauna îmi trezește emoții. 

Bine te-am găsit, Pakistan! O lume cu totul nouă s-a deschis înaintea mea. Căldura oamenilor m-a ajutat enorm să îmi port pașii pe tărâmul lor plin de farmec și povești! O lume cu totul diferită de ceea ce îmi imaginasem.

Povestea continuă și promit să revin așa cum Ceva Românesc a rămas imprimat în memoria timpului pe care l-am petrecut atât de frumos acolo, dansând cu razele unui Soare luminos.

(Septembrie 2015)

img_3103

img_3145

11995612_10203954482097205_2057642665_n

Quest

1506362_1722777204602549_7486986566883328374_o

“Everything you possess of skill, and wealth, and handicraft,
wasn’t it first merely a thought and a quest?”  ― Jalaluddin Rumi

 

14391015_251713645230039_584576351632147692_n
Nottingham, Art Street 

 

14457276_251713605230043_898795959963065281_n
Nottingham, Art Street 

 

“Say it, reader. Say the word ‘quest’ out loud. It is an extraordinary word, isn’t it? So small and yet so full of wonder, so full of hope.” ― Kate DiCamillo, The Tale of Despereaux

14432995_251715958563141_2800377853493155539_n
Nottingham, City of Caves 

14469651_251715715229832_545556104025909914_n
Nottingham, City of Caves 

“Heroes know that things must happen when it is time for them to happen. A quest may not simply be abandoned; unicorns may go unrescued for a long time, but not forever; a happy ending cannot come in the middle of the story.”  ― Peter S. Beagle, The Last Unicorn

img_3843
Nottingham Castle 

img_3904
Nottingham Castle 

“You  didn’t get the quest you wanted, you got the one you could do.”  ― Lev Grossman, The Magician King

901602_440141426067819_1119665236_o
Hunza Valley, Pakistan 
11780541_10203930456856589_1082064728_n
Faisal Mosque, Islamabad, Pakistan 

“Not all those who wander are lost.”  ― J.R.R. Tolkien, The Fellowship of the Ring

12107862_519038404917662_2843746424118073598_n
Deva, Romania 
img_40761
Deva, Romania 

“It is the mission of each true knight…
His duty… nay, his privilege!
To dream the impossible dream,
To fight the unbeatable foe,
To bear with unbearable sorrow
To run where the brave dare not go;
To right the unrightable wrong.

To love, pure and chaste, from afar,
To try, when your arms are too weary,
To reach the unreachable star!

This is my Quest to follow that star,
No matter how hopeless, no matter how far,
To fight for the right
Without question or pause,
To be willing to march into hell
For a heavenly cause!

And I know, if I’ll only be true
To this glorious Quest,
That my heart will lie peaceful and calm
When I’m laid to my rest.

And the world will be better for this,
That one man, scorned and covered with scars,
Still strove, with his last ounce of courage,
To reach the unreachable stars!”
― Joe Darion, Man of La Mancha

img_40631

img_40861
Deva, Romania 

img_40161

 

In response to Daily Photo Challenge Quest

 

Surprise me September

There run  through the time

The river of dreams,

While looking  to mine 

All hours to mean.

***

There flew  through the space 

Nice smiles  from the hope, 

While looking for grace

Of the life to involve.

***

There comes in the mind

Bouquet of the choices

Which ask for a kind

Of  following  voices. 

***

Today may I count 

On what should  remember

While jumping the bound.

Surprise me September! 

***

img_3238

img_3251

img_3211

img_3189

img_3209

img_3273

img_3320

img_3179

img_3305

img_3311

img_3190

11990786_1488103094844842_1261817124_o

11999883_10203954481297185_1381560639_n

Weekly Photo Challenge: Edge

Narrow

“Pursue some path, however narrow and crooked, in which you can walk with love and reverence.”  –  Henry David Thoreau

 

IMG_1961
Sibiu – Romania

 

IMG_2089
Rome – Italy 

 

IMG_2294
Deva – Romania

 

IMG_3892
Nottingham  – United Kingdom

 

12000022_10203944800855180_1705134417_n
Lahore – Pakistan

 

IMG_2112
Rome – Italy

 

529195_244582949037440_1586238096_n
Belfast – United Kingdom
IMG_3134
Islamabad – Pakistan
10818356_1536398503302462_7319262138090784793_o
Chesterfield – United Kingdom

 

IMG_3904
Nottingham – United Kingdom

 

IMG_2079
Rome – Italy
901602_440141426067819_1119665236_o
Hunza Valley – Pakistan

 

10150658_1391242704484710_70407703_n
Hunedoara – Romania

 

IMG_3167
Islamabad – Pakistan

 

13059336_143726576028747_1132359021_n
Nottingham – United Kingdom

 

10531442_1565449727064006_3601057990914014430_o
Nottingham – United Kingdom

 

12000011_10203954481377187_1534155198_n
Islamabad – Pakistan
13020567_143721436029261_1889156734_n
Nottingham – United Kingdom
13047816_142246112843460_3584649958604982826_o
Bucharest – Romania
155222_426494270765868_2047382489_n
Hunza Valley – Pakistan
IMG_3367
Mansfield – United Kingdom
IMG_3225
Rawalpindi – Pakistan
IMG_2086
Rome – Italy
IMG_3086
Dubai –  United Arab Emirates

 

13767117_218835818517822_9161995422585651620_o
Nottingham – United Kingdom
13516748_198193687248702_7781536893237502252_n
Belfast – United Kingdom

Live your beautiful life! While there is life, there is hope! 

In response to The Daily Post Photo Challenge: Narrow

Behind of Thoughts

 

With Moon behind of thoughts,

With Sun in front of Hope, 

With Smiles embracing lots

Of wishes  made in  rope, 

While  dare the  life and cope. 

IMG_3339
Pakistan Monument, Islamabad, Pakistan

11728962_1463885910599894_7199072685576314644_o

Robin Hood and Maid Marian statue, Edwinstowe, United Kingdom

IMG_2094
Rome, Italy

 

IMG_3908
Nottingham Castle, Nottingham, United Kingdom

With shoulders made for kind

When rain is falling hard

Or crying is behind

Nor nothing is the guard,

The souls together  mind. 

 

Weekly photo challenge “Partners