Corvin Castle – Hunedoara

 

10624808_1501459173463062_5574404043157514481_n

Every childhood is beautiful, however the kid lives.  Children are all beautiful, as they have something which later will be lost, the  quality of innocence. The  primary one…

Mine is in an  awesome way linked to one of the beautiful castles in the world. Of course I did not realize this while was running with my fellow around of it, captivated by the mystery and stories about the place. For our small world was the only one.

 Later in teenage  time, we used to have here our meetings, as the Castle has been for a long time one of the main points of entertainment in the town. Meanwhile a little cinema worked in the court, and for that time I could say it was a big blessing. My fellow understand better, as we lived in a time with not that much opening to the world.

11886177_1478393252482493_6777762941338409924_o

Here were organized almost all the cultural contests in the town. I would like to point out, in that time, even we were quite isolated by world, and the PCR structures controlled everything, still had a high quality of culture. Despite of the censure, which was at all the levels, we still strived  to keep high standards. Culturally speaking. Education was at that time one of the best. Apart of being nostalgic, is only a thing that I want to highlight as maybe we could improve something today, learning from the good facts happened before.

11874973_1478395189148966_8395785955780267257_o (1)

Regarding our cultural contests, that were organized by the  County Scholl Inspectorate, I have a funny innocent story.

  One day I was asked  by the Romanian Language teacher to write a poetry about the  president Ceausescu. Of course at that time, we had to praise  him and the work of PCR. Being child , I did not pay  that much attention to the importance of the president and to the fact we should praise him, even I found this quite strange. However,  I wrote a very short poem, and when presented to the teacher before the contest, I said in a very funny way: I did not mention  the name of the president, cause if the next year we will have other president, my poem will still be available!

The teacher was laughing in a hided way, and looking at me very kind, said that we  need to introduce his name there. We did that  and went together to the Castle for the contest. I only remember the atmosphere there. Everybody enjoyed even was in quite dark time. 

 Otherwise  every single person  which  lived in that time knows the “medicine” for the big frustration we lived, were the jokes. Ceausescu jokes and of course, the Romanian brand jokes with Bula.

I am thankful  to the life for every single moment of my childhood. Even not having high technology, the good brands of toys, or other luxury things, I enjoyed my moments taking advantage from what  the place offered. Mostly this beautiful Castle. And even others, but of these I will be back with other posts.

11169802_10203311995035430_2819950144830638862_o

Today  Corvin Castle still attracts many tourists  in every year. More about the Castle could be found here.

Regarding me, I will always be there in every single visit of my town. As somebody said so beautiful:

“When you finally go back to your old home, you find it wasn’t the old home you missed but your childhood”

I really miss my time!

11010589_1586720578270254_6479439972091625004_n

 

În dans cu copilăria

Deși anii au trecut cernând nostalgie, copilul din mine vorbește  azi iar.   Țin minte că eram încă în primele zile de școală. Clasa I-a A, Școala Generală Nr 1, Hunedoara. Pe atunci așa erau denumite școlile. Nu țin minte să fi avut atașată altă denumire. Azi nu se mai numește nicicum. Nu mai există. S-a pierdut ca și entitate undeva în istorie, o dată cu copilăria noastră. Trăiește și respiră doar prin amintirile noastre dragi. Atât de dragi unele. Și poate prin cerneala care încă acoperă câteva certificate de absolvire. Ca o documentare a existenței pentru generațiile următoare. Sau doar ca o poveste spusă din gură în gură de mulți dintre noi care între timp am devenit părinți sau chiar bunici.

A intrat în clasă cu un zâmbet frumos și senin. Ca o zi de primăvară. Deși eram încă într-un septembrie luminos cu ploi de frunze în dansul vântului. Cu frunze ce ne băteau uneori în geamurile clasei și ne înseninau cele patru ore ale dimineții. S-a uitat peste clasă: tu, și tu, și tu, și tu… A numit câteva fetițe. Le-a invitat să vina la ora 5 în aceeași sală de clasă. Pentru o surpriză.  Nu am fost nominalizată printre fetițe. Tristă, am întrebat-o pe tovarășa învățătoare dacă ar fi voie să merg și eu. Desigur, mi-a răspuns aceasta apoi a adăugat: Toate fetițele  sunt binevenite!

Bucuroase , dar mai cu seamă curioase, un grup de fetițe năstrușnice, proaspete școlărite, așteptam la ora 5 după amiază,  nerăbdătoare, să vedem despre ce va fi vorba. Domnișoara a reapărut și ne-a salutat cu delicatețea și grația dansului. Și pe un ton jovial ne-a invitat la…dans. Da, exact. Ne-a pus o casetă cu melodii ritmate și ne-a invitat să dansăm așa cum știm noi. Să ne fâțâim, mai pe vorba mea. Ne-am fâțâit noi ce ne-am fâțâit, ca o  joacă  a copilăriei. Apoi după o vreme, domnișoara a decis: tu, și tu, și tu, dacă doriți, sunteți invitate să faceți parte din grupa de dans modern a școlii. Am fost nominalizată printre fete! Ura!!! Trăiam unul dintre cele mai mărețe momente de fericire ale vieții mele.  Al celor 7 ani de viață. Până atunci.

Începând de a doua zi, eram prinsă în iureșul “repetițiilor”. Eram așa de bucuroasă în interiorul copilăriei mele.  Zilele ce au urmat m-au învățat așa de multe lecții delicate. Mi-au sădit așa de multe cărămizi pe fundația încrederii.  Se spune că un pedagog excelent este cel ce ține audiența trează doar prin naturalețea actului predării.  “Tovarășa instructoare” a făcut mai mult. A reușit nu doar să ne “predea” tehnica dansului, să ne învețe cum să urmărim cu privirea colțul în care vrem să ajungem prin piruiete. Să țintim cu gândul punctul  final. Să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim să realizăm.  Ne-a învățat nu doar despre grația mișcării. Mai presus de toate, NE-A IUBIT.  Ne-a îndrăgit ca pe propriii copii, ne-a răsfățat prin gesturi pline de noblețe, ca o mamă protectoare.  Ne-a urcat pe scenă și ne-a dat drumul să “zburăm”. Ne-a insuflat încrederea că orice se poate. Ne-a arătat că putem construi ceva frumos. Și important. Era, dacă vreți, nu doar un act de iubire. A fost și un act de curaj. Un curaj asumat, pornit dintr-o pasiune. Aceea a dansului.  A dansului care spărgea orice barieră culturală, orice prejudecată. Era o iubire pentru grație, frumusețe, eleganță, noblețe.    Ne-a cusut cu propriile mâini costumele, petrecând nopți de nesomn, doar ca noi, fetițele ei, să fim frumoase și pline de eleganță pe scenă. Eram la începutul anilor ’80,  ani măcinați de comunism. Ce știam noi, copii fiind, de toate acestea.  Era o vreme în care era foarte greu să găsești costume adecvate. Fie că am fost “păpușele” sau “rățuște”, sau dansam cu ploaia, am strălucit prin eleganță și modernism. Pentru că ea a pus pasiune și iubire în  educația noastră.

Revin la importanța pedagogului ca și mentor. Sunt așa de mulți oameni care mi-au influențat pe parcursul vieții atitudinea. Fie pentru o vreme, pentru o etapă, în care eram la o anumită înțelegere, ori fie pentru un drum mai lung. Tulica, “tovarășa noastră instructoare”, mi-a pavat în suflet un drum întreg de bucurii, încredere, forță. M-a învățat să iubesc nu doar dansul, dar și ceea ce încercam să exprimăm prin el. Mi-a colorat copilăria cu bucuria încrederii, cu forța atitudinii.

Într-o duminică dimineață, m-am trezit cu o febră de 40 grade. Cumplit, foarte cumplit pentru mine. Am sărit tristă din pat și mi-am anunțat părinții că orice ar fi, eu musai trebuie să ajung în ziua aceea la spectacol. Eram “piesă” importantă din dans și fără mine, ar fi arătat dânsul ciuntit. Așa gândeam eu. Nu au contat nici sfaturile medicului de gardă ori asistentelor din serviciul de urgență unde ai mei mă duseseră în grabă. Cineva m-a întrebat de ce sunt așa de încăpățânată. Nu eram încăpățânată. Era iubirea mea pentru ceea ce făceam. Eram implicată într-un proces fabulos. Era vorba despre o desfășurare de forțe iar eu eram parte din context. Era ceva pentru care trebuia să lupt, să mă zbat. Nu aveam voie să cedez. Azi poate pare pueril, dar pentru copilul de atunci din mine a fost o zbatere profundă. Într-un final, au cedat și am dansat în spectacol. Ca prin minune, febra dispăruse iar eu radiam a fericire. Nu știu ce s-a întâmplat după spectacol. Nu mai rețin. Bifasem spectacolul iar eu eram așa de împlinită!

Multe alte spectacole au urmat. Le pierdusem numarul. Dar nu le pierdusem scânteia bucuriei.  Mirajul scenei.  Ritmul muzicii. Aplauzele și emotiile pozitive.

Sunt etape ale copilăriei pline de emoții, bucurii  ori lacrimi. Etape în care avem nevoie de cei maturi să ne fie alături și să ne arate drumul către Lumină. Sau aș spune, să ne înțeleagă ca vrem să alergăm către Lumină. De cele mai multe ori,  ca și copii, vedem cu inima lumina dar avem nevoie de cineva să ne țină de mână și  să ne îndrume pașii. De cineva care să ne iubească. Pentru că, înainte de toate, copiii au nevoie de dragoste. Au nevoie de înțelegere, de deschidere. Acasă, prin părinți, dar și la școală, prin educatori.  Iar Tulica, înainte de dans, ne-a iubit, ne-a înțeles, ne-a mângâiat copilăria!

16473571_1447463448610722_3625276595933552471_n16507832_325944294473640_6954977115083372938_n16708763_980903225386903_3093667225531964618_n16602847_1453540554669678_2743920578693876789_n16711867_1453541524669581_8247506709961297868_n16711476_1453548741335526_4496496564769450055_n16711588_1453568724666861_2017025544783878378_n16730269_1457355624288171_3557917121856591696_n16730350_1453540558003011_145501886973222328_n16730426_1453545724669161_6556968381228114773_n16831153_1462049853818748_1214174611601423347_n16730671_1454517971238603_5738033225767613755_n16730637_1453565424667191_64465347287284532_n16832138_163505617491116_3383961933751332288_n17553983_1498611336829266_8587466101623689506_n

18274851_1547861811904218_3895379665128349494_n
Pozele sunt din arhiva personala a profesoarei de dans, Tulica noastra cea iubita.

Copiii poate nu își vor aminti ce marcă de jucării au avut, dar își vor aminti cu siguranță de cei ce le-au înseninat momentele în dansul cu copilăria.   Amintiri prețioase care  vor consolida drumul oricărui început. Un început în  orice etapă a vieții ar fi el.

 

 

Îngerii cu aripi frânte

I se spunea Blondul.  Și atât… Nimeni nu știa mai nimic despre el. Doar că venea adeseori în piață să cumpere câte ceva de ale gurii. Vindea sticle și borcane, goale, pe care le căuta minuțios prin toate gunoaiele Hunedoarei. Le spăla frumos la cișmeaua din spatele pieței. Uneori le găsea frumos ambalate în pungi curate, lăsate lângă tomberoane. Trecea printre mese, anunțând vânzătorii că are ceva “marfă”. În câteva minute, convertea marfa în câțiva bănuți și pornea în căutare de ieftinituri. Câțiva ardei iuți, la ofertă, o roșie, o ceapă poate, și cam atât. Trebuia să ajungă și pentru o dușcă și o franzeluță.

Uneori mai găsea și cărți. Cărți de tot felul. Abandonate la colțurile tomberoanelor, în pungi de plastic sau de rafie.Cărțile  se vindeau greu. Nu prea ieșeau bănuți din marfa aceasta. Dacă era norocos, scotea un 5000 de lei dintr-o “iubire cu năbădăi”  scrijelită pe un titlu de carte.  Cu 5000 de lei reușea doar să cumpere o grămăjoară de ardei iute. Circulau inca banii cei “vechi” la vremea aceea.

Nimeni nu știa de unde a venit Blondul. A apărut doar. Și în câteva zile era de al casei printre mesele “familiei” noastre de vânzători. Era primăvară și eram doar câțiva răsfirați în sala micii piețe.

Prima discuție cu Blondul a fost la o carte distanță. A întrebat timid dacă sunt interesată să cumpăr sticle sau borcane. Mie însă îmi alunecaseră ochii pe punga ce o ținea alături. Transparența pungii lăsa să se vadă o carte groasă cu un Dostoievski pe copertă. Nu știu nici acum dacă am răspuns  “Nu”-ul la întrebarea cu borcanele.

-Și cartea este tot de vânzare? am întrebat pe repede înainte.

-Tot de vânzare, mi-a răspuns, puțin nedumirit.

-Cât ceri pe ea?

-5000 de lei sau…cât vrei tu, dacă crezi că este prea mult.

-Îți dau 10 000 pe ea, și o grămadă de ardei iute.

Momentul ce a urmat m-a emoționat și impresionat profund. Ochii “Blondului” se umeziseră, iar lacrimi se incapatinau să curgă. Se abținu cu greu să le dea frâu liber. Mi-a prins mâna și mi-a sărutat-o cu o gingășie cutremurătoare. Nu m-am așteptat la o asemenea reacție. Iar toată scena aceasta se petrecea într-o mică hală de piață într-un orășel oarecare. Stingherită oarecum am retras repede mâna cu pretextul că trebuie să plătesc cartea. Printre picăturile de lacrimi am citit în ochii lui așa de multă blândețe. Și bucurie. Părea o bucurie așa de sinceră. A luat bănuții și grămăjoara de ardei iute și printre mulțumiri mi-a zâmbit plin de nostalgie. Așa citisem pe fața lui. Mi-a înmânat punga plin de solemnitate și s-a făcut nevăzut după colțul pieței.

Parcă paralizată de spontaneitatea momentului, am rămas îngândurată. Doamna Geta, vecina mea de “masă”, care fusese martoră la ceea ce se întâmplase, mă îmbrățișă cald cu privirea. Lăcrima și ea.

Blondul a revenit zilele următoare. Când avea de vânzare cărți intra pe ușa laterală și venea glonț către masa mea. Cerea câte 5000  pe fiecare, indiferent de mărime, calitate sau autor. Pentru câțiva bănuți mă alegeam cu o sumedenie de titluri impresionante.

Într-una din zile i-am plătit și mi-am pus cărțile deoparte. Între timp, Blondul s-a oferit galant să îmi aranjeze marfa. Și în timp ce era concentrat pe detaliile ornamentării vorbea:

-Știi, eu am lucrat toată viața… la Aprozar… Am fost vânzător… În Timișoara… Să nu te superi… dar știi, tu ești îngerul meu păzitor… Ești blondă ca și mine… și îmi amintești de sora mea… I-am povestit și lui “Dumnezeu” de tine.

Nu mă numise nimeni încă “îngerul lui păzitor” și probabil că mirarea mi se citea puternic pe față. Doamna Geta mi-a confirmat ulterior aceasta. Și da, eram încă blondă- saten, așa cum fusesem toată viața. Și ca o coincidență ciudată, și mie mi se mai spunea Blonda. Iar în următoarele minute aveam să aflu că “Dumnezeu” este colegul lui de “suferință”. Împărțeau același colț de acoperiș într-o clădire părăsită la capătul orașului. Amândoi prinși într-o gheară a alcoolului și a neputinței. Învinși de o realitate care i-a “păcălit” în jocul cu închipuirea.

-“Dumnezeu” este mai filosof… așa de felul lui, … dar este serios și om de treabă… Eu nu le prea am cu astea… Am fost mai realist… Până într-o zi, când … Of, Doamne, cât de prost am fost… Acum totul pare târziu… Nu mai am încredere în mine…

Și tace. În timp ce “marfa” mea primise într-adevăr o nouă înfățișare. Un artist parcă o atinse.

Anul acela trecuse cu multe tranzacții de carte, aranjări de marfă, ardei iuți și zâmbete pline de bucurie. Nu am aflat niciodată numele real al Blondului. Nici de ce “Dumnezeu” era numit așa. Cu Doamna Geta, care era mai mereu martoră la micile evenimente, filozofam adânc și întrebător pe marginea realității. Cu ochiuri de tristețe, și sclipiri de nostalgie. Voiam cumva să-l ajut, și în discuțiile noastre am încercat să-i readuc Lumina. Nu știu cât a reușit să capteze din ceea ce spuneam. Totuși, am remarcat, începuse să se îngrijească mai mult, muncea mai cu spor la “vânzare”, și așa cum spusese, chiar economisise ceva în toamnă.

Sfârșitul lui noiembrie ne-a încheiat sezonul de vânzări o dată cu ultima recoltă de varză. Urma să revin în primăvara următoare. Blondul nu a mai apărut. Aveam să aflu ca a fost găsit fără suflare într-una dintre diminețile geroase de iarnă. La fel și “Dumnezeu” și alți oameni fără adăpost, rămăși să petreacă iarna printre zidurile dărâmate ale unei clădiri vechi părăsite. Iarna aceea secerase viețile triste ale multor îngeri cu aripile frânte. Îngeri ce își căraseră “păcatele” și le spălaseră în viciul morții tăcute în lupta cu neputințele realității.

Nici Blondul, și nici “Dumnezeu” nu au acceptat nimic de pomană. Pentru fiecare grămăjoară de ardei iute sau roșii, își ofereau serviciile. Fie că aranjau marfa sau mă ajutau la cărat lăzile pline . Aveau întotdeauna un cuvânt blând de spus și o privire nostalgică. Doamna Geta obișnuia să spună: “Simona dragă, să știi de la mine: curvele și bețivii sunt oameni buni. Se pierd  pe ei înșiși tocmai pentru că în bunătatea lor nu vor să rănească. Însă în toată zbaterea realității se rănesc prea aspru și se autodistrug. De cele mai multe ori, din nefericire.”

Nu știu unde merg oamenii atunci când pleacă dintre noi, dar sper că ajung într-un loc mai fericit. Cu aceeași speranță și pentru acești îngeri triști. Undeva unde puterile le sunt primenite. Undeva unde sunt îmbrățișați cu dragoste. Undeva unde aripile învață iar să zboare.

18120536_365313213870081_1925601861_o
Hunedoara,  Noiembrie 2007

Quest

1506362_1722777204602549_7486986566883328374_o

“Everything you possess of skill, and wealth, and handicraft,
wasn’t it first merely a thought and a quest?”  ― Jalaluddin Rumi

 

14391015_251713645230039_584576351632147692_n
Nottingham, Art Street 

 

14457276_251713605230043_898795959963065281_n
Nottingham, Art Street 

 

“Say it, reader. Say the word ‘quest’ out loud. It is an extraordinary word, isn’t it? So small and yet so full of wonder, so full of hope.” ― Kate DiCamillo, The Tale of Despereaux

14432995_251715958563141_2800377853493155539_n
Nottingham, City of Caves 

14469651_251715715229832_545556104025909914_n
Nottingham, City of Caves 

“Heroes know that things must happen when it is time for them to happen. A quest may not simply be abandoned; unicorns may go unrescued for a long time, but not forever; a happy ending cannot come in the middle of the story.”  ― Peter S. Beagle, The Last Unicorn

img_3843
Nottingham Castle 

img_3904
Nottingham Castle 

“You  didn’t get the quest you wanted, you got the one you could do.”  ― Lev Grossman, The Magician King

901602_440141426067819_1119665236_o
Hunza Valley, Pakistan 
11780541_10203930456856589_1082064728_n
Faisal Mosque, Islamabad, Pakistan 

“Not all those who wander are lost.”  ― J.R.R. Tolkien, The Fellowship of the Ring

12107862_519038404917662_2843746424118073598_n
Deva, Romania 
img_40761
Deva, Romania 

“It is the mission of each true knight…
His duty… nay, his privilege!
To dream the impossible dream,
To fight the unbeatable foe,
To bear with unbearable sorrow
To run where the brave dare not go;
To right the unrightable wrong.

To love, pure and chaste, from afar,
To try, when your arms are too weary,
To reach the unreachable star!

This is my Quest to follow that star,
No matter how hopeless, no matter how far,
To fight for the right
Without question or pause,
To be willing to march into hell
For a heavenly cause!

And I know, if I’ll only be true
To this glorious Quest,
That my heart will lie peaceful and calm
When I’m laid to my rest.

And the world will be better for this,
That one man, scorned and covered with scars,
Still strove, with his last ounce of courage,
To reach the unreachable stars!”
― Joe Darion, Man of La Mancha

img_40631

img_40861
Deva, Romania 

img_40161

 

In response to Daily Photo Challenge Quest

 

Narrow

“Pursue some path, however narrow and crooked, in which you can walk with love and reverence.”  –  Henry David Thoreau

 

IMG_1961
Sibiu – Romania

 

IMG_2089
Rome – Italy 

 

IMG_2294
Deva – Romania

 

IMG_3892
Nottingham  – United Kingdom

 

12000022_10203944800855180_1705134417_n
Lahore – Pakistan

 

IMG_2112
Rome – Italy

 

529195_244582949037440_1586238096_n
Belfast – United Kingdom
IMG_3134
Islamabad – Pakistan
10818356_1536398503302462_7319262138090784793_o
Chesterfield – United Kingdom

 

IMG_3904
Nottingham – United Kingdom

 

IMG_2079
Rome – Italy
901602_440141426067819_1119665236_o
Hunza Valley – Pakistan

 

10150658_1391242704484710_70407703_n
Hunedoara – Romania

 

IMG_3167
Islamabad – Pakistan

 

13059336_143726576028747_1132359021_n
Nottingham – United Kingdom

 

10531442_1565449727064006_3601057990914014430_o
Nottingham – United Kingdom

 

12000011_10203954481377187_1534155198_n
Islamabad – Pakistan
13020567_143721436029261_1889156734_n
Nottingham – United Kingdom
13047816_142246112843460_3584649958604982826_o
Bucharest – Romania
155222_426494270765868_2047382489_n
Hunza Valley – Pakistan
IMG_3367
Mansfield – United Kingdom
IMG_3225
Rawalpindi – Pakistan
IMG_2086
Rome – Italy
IMG_3086
Dubai –  United Arab Emirates

 

13767117_218835818517822_9161995422585651620_o
Nottingham – United Kingdom
13516748_198193687248702_7781536893237502252_n
Belfast – United Kingdom

Live your beautiful life! While there is life, there is hope! 

In response to The Daily Post Photo Challenge: Narrow

The future is in the skies

“There is one spectacle grander than the sea, that is the sky; there is one spectacle grander than the sky, that is the interior of the soul.”
― Victor Hugo, Les Misérables

10672336_10202015844432475_9179153435318221123_n
Hunedoara, Romania

Look at the sky. We are not alone. The whole universe is friendly to us and conspires only to give the best to those who dream and work. –  A. P. J. Abdul Kalam

12387963_1534328543555630_36500307_n
Nottingham, UK

Earth and sky, woods and fields, lakes and rivers, the mountain and the sea, are excellent schoolmasters, and teach some of us more than we can ever learn from books.-  John Lubbock

12107862_519038404917662_2843746424118073598_n
Deva, Romania

I always believe that the sky is the beginning of the limit. – MC Hammer

13072751_165375943863810_3745679189931323461_o
Derby, UK

“Even
After
All this time
The Sun never says to the Earth,

“You owe me.”

Look
What happens
With a love like that,
It lights the whole sky.”
― حافظ 

12004742_901064003308890_7396973401698569687_n
Hunza, Pakistan

“Coming back to where you started is not the same as never leaving.”
― Terry Pratchett, A Hat Full of Sky

13131210_165375317197206_6593533054538277722_o
Above the clouds

“You are the sky. Everything else – it’s just the weather.”
― Pema Chödrön

12071819_1505064533148698_395723226_n
Mansfield, UK

“The sky grew darker, painted blue on blue, one stroke at a time, into deeper and deeper shades of night.”
― Haruki Murakami, Dance Dance Dance

IMG_2070
Rome, Italy

 

“That’s a misconception, Lennie. The sky is everywhere, it begins at your feet.”
― Jandy Nelson, The Sky Is Everywhere

13161948_165368233864581_7330629114908627438_o (1)
Nottingham, UK

 

“I was falling. Falling through time and space and stars and sky and everything in between. I fell for days and weeks and what felt like lifetime across lifetimes. I fell until I forgot I was falling.”
― Jess Rothenberg, The Catastrophic History of You and Me

13116435_165371880530883_2603599191366132427_o
London, UK

 

“The sky is not my limit…I am.”
― T.F. Hodge, From Within I Rise: Spiritual Triumph Over Death and Conscious Encounters with “The Divine Presence”

 

IMG_3817
Nottingham, UK

 

“I saw a star, I reached for it. I missed, so I accepted the sky”
― Scott Fortino

12884391_1589981621323655_2001884640_n
Nottingham, UK

“The moon will guide you through the night with her brightness, but she will always dwell in the darkness, in order to be seen.”
― Shannon L. Alder

12513884_1721698058043797_2442171722385615329_o

 

 

“The number of ways to live in one lifetime is limitless. So why limit yourself?”
― Suzy Kassem, Rise Up and Salute the Sun: The Writings of Suzy Kassem

11196267_10203312028316262_922042138133794547_n
Cincis Lake, Romania

 

“Who says you cannot hold the moon in your hand?

Tonight when the stars come out and the moon rises in the velvet sky, look outside your window, then raise your hand and position your fingers around the disk of light.

There you go . . . That was easy!”
― Vera Nazarian, The Perpetual Calendar of Inspiration

12291225_534187220069447_2534327108487261497_o
Deva, Romania

“The future is in the skies.”
― Mustafa Kemal Atatürk

12115845_521288154692687_2213729799883218535_n
Deva, Romania

The Roman Bath, “Thermae Germisara”


 

Our travel plan carried on with a small excursion to the Geoagiu Bai. Dad has been the first one who brought to the table the idea. For sure, AB should see how beautiful is Romania. 

 

From Hunedoara it takes by driving on a road no more than 40 minutes. We always love to take it via Rapolt. It seems the way more picturesque. 

 

As usual, Cosmin has come with historical explanations. It is  so lovely his way to bring the history in our sights. 

 

In Roman times , Baile Geoagiu were known as  “Thermae Germisara” or  “Germisara as Thermis”.  Roman thermal baths ( Germisara ) kept almost the same shape as in ancient times, being built in the present location Geoagiu , a promontory circular diameter of 90-95 m . The bathrooms have worked in two phases ( Germisara and subsequently Thermae Dodona ) . In 1935 ,  while digging  the small basin of the present swimming pool with thermal water , they were unearthed statues representing the Aesculapius ( Aesculap ) and Aegean ( Hygeia ) , which testify to the intense life of those times . .. Interesting time… and  as history says,  the Dacians already knew of the thermal springs of the area.  The first settlements in the area can be found in the time of the Dacians, in the 1st century BC, as shown by archeological discoveries. … But Cosmin stated as well as other researches  showed  that the name came from the Hungarian name of the river Gyógy which means curative,  as has been found written villa Gyog by 1921. 

 

Here is certified too a kind of temple dedicated to the Nymphaeum  plus many others altars, statues, coins and precious metal ( seven plates by gold).  Relics and archaeological traces found inside the bath shows as well a strong and permanent service in the Roman period.

 

dsc_0893
Photo: Google Images

 

The  water from Geoagiu springs is calcareous and ferrouginous with a temperature of 33°C.   The waters of the resort are used both in internal cure and as a bath for rheumatic diseases, paralysis, etc. Ferric sludge that is found here is also used for the therapeutic purposes.

 

 

After the Romans left Dacia, it is supposed that the place has been left in desolation.   The first mention after this has come in the medieval times from Geovani Andrea Gromo, an Italian mercenary, commander of the guard Prince John Sigismund Zapolya. He recorded the restoration of bathrooms by mid-century 16 by Queen Isabella, wife of  John Sigismund Zapolya Hungarian King. 

 

 

Today the Roman Baths attracts tourists from all around the world. The climate is moderate continental. The annual average temperature 9.8°C. 

 

Natural cure factors consist of alkaline mineral water, slightly sulphurous, bicarbonate, magnesium and thermal mesothermal (29-32°C) peat mud, ferruginous, sedative climate. Therapeutic Indications: musculoskeletal disorders (rheumatism, neuralgia) gynecological disorders, nurit and metabolic diseases, dermatological diseases, hepatitis, chronic cholecystitis. Ozonized air and always refreshed by breezes mountain, recommended for the treatment of diseases of the nervous system, tiredness, anemia, neurosis. These indications have a general character, in each case is required the specialists recommendation.

 

 

 

poza-5223_2

Photos: Google Images

Cincis Lake’s Mystery

11196267_10203312028316262_922042138133794547_n

Cincis  is a barrier lake located in Poiana Rusca Mountains in a picturesque area, about 10 kilometers from Hunedoara City .  This  is one of the most entertaining places in Hunedoara County, attracting thousands of tourists  who come here drawn by the beauty and the peacefulness of the location.

It covers an area of 867 hectares and it is located in the hearth of the village with the same name, which dates back to 1300. The village has been rellocated since 1962 to a nearby hill to allow the formation of the barrier lake. When the water level is low, at the end of the dam you can still see the ruins of the former Cincis church, documented in 1360, the church being swallowed by water.

 

The  legends say that the name of this village ( “cinci” means in Romanian “five”)  comes from the ‘five guys’ who founded the settlement, building five houses here. It also says that the five founders (grandfather, son and three grandchildren) used to be brave fighters who have saved their king from the grasp of the Turks in a battle place called Poiana Turcului. As a result, they received Cincis Region as a reward.

Shortly after flooding area began to start, unexplained phenomena  has happened near the lake. According to locals, sudden storms took place on the surface of the lake; sheep no longer neared the lake, or late at night, spirits of the dead buried in cemeteries, now under water, could be seen. Also, many people have drowned here so the lake came to be called the cursed Lake by locals. 

10717581_10202148673313114_1051762143_n

 

In response to the WordPress Photo Challenge:Landscape 

Shiaya ye

“Nobody cares if you can’t dance well. Just get up and dance. Great dancers are great because of their passion.”  

Martha Graham

“Let us read, and let us dance; these two amusements will never do any harm to the world.” – Voltaire

“Dance, when you’re broken open. Dance, if you’ve torn the bandage off. Dance in the middle of the fighting. Dance in your blood. Dance when you’re perfectly free.”

Rumi

“Dance is the hidden language of the soul”

Martha Graham

 

12841321_1582679802053837_6086247014143629092_o
Umbrellas Dance – 1982- Hunedoara, Romania

“There are memories that time does not erase… Forever does not make loss forgettable, only bearable.” – Cassandra Clare   

 

“Your perspective on life comes from the cage you were held captive in.”

Shannon L. Alder

“We should consider every day lost on which we have not danced at least once.”

Friedrich Neitzsche

“You must give everything to make your life as beautiful as the dreams that dance in your imagination.”

Roman Payne

“You’ve gotta dance like there’s nobody watching,
Love like you’ll never be hurt,
Sing like there’s nobody listening,
And live like it’s heaven on earth.”
William W Purkey

https://dailypost.wordpress.com/photo-challenges/dance/