Atingerea Paradisului

Ne jucăm cu cifrele… Numărăm stelele în toată splendoarea lor, așa cum stau ele suspendate pe ochiul universului. Numărăm visele și le lipim tainic de inimă… Un gând cu zâmbete înflorite la colțul sufletului și două perechi de ochi ce tânjesc imaginea unui mâine. Imaginea unui  anotimp al merelor coapte în care curcubeul dansează cu soarele… Este încă ploaie… Plouă încet, mocănesc peste cale. Zilele se adâncesc în neguri sălbatice în care durerea își infinge colții obraznici. Plouă încet și macină credința unui a fi într-o speranță. Lacrimi se aliniază neputincioase  pe notele cadențate ale ploii, ca într-un dans înfrigurat cu noaptea…

La început a fost examinarea… Ne-au rânjit din imagini furtuni descălecate pe tîmplele timpului. Ochii Petrei mă priveau calzi, chemând parcă din lumi nevăzute bucuria unui vis dorit a împleti universul în lumini și bucurii statornice, agățate oriunde pe bolta  de speranțe ale copilăriei.  Ce luptă crâncenă începuse a mușca din inocența unui vlăstar, în timp ce neputința mea de a scoate un cuvânt se accentua. Mi-au rămas doar lacrimile pe care încercam să le ascund după colțurile gândurilor. Mi-am forțat zâmbetul să își întindă aripile și să ne învăluie  intr-un mantou al speranței…  Speranta care păstrează puterea voinței. Voința de a continua drumul către destinație. Voința de a fi, de a cunoaște, de a trăi.

Petra închide ochii… A obosit între alergările de gânduri ce o frământau. Peste cei doar 7 ani, viața mâzgălea linii neprecise între puncte de durere. Metastaze rânjeau pline de ură și surpau teritorii. Somnul se împletea cadențat cu vise vorbite în care zâmbetul reușea uneori să învingă geana ploii. Plouă cadențat peste zi, iar noi ne afundăm tot mai mult în  negura unui necunoscut.

În timp ce numărăm iar visele și le agățăm de suflet, seara ne aduce o liniște grea peste gânduri.   Ochii Petrei strălucesc ca într-un joc ciudat cu focul stelar. Îmi spune printre picături de somn, că este bucuroasă.  Cerul și-a deschis poarta, călătoria începe curând. Are deja emoții. Pe o geană de cuvânt stau îngerii purtând coronițe ca de curcubeu. Este așa de minunat!  Si în timp ce șiroaie năvalnice de lacrimi mă cotropesc involuntar, Petra îmi zâmbește într-un clișeu închistat  pentru eternitate iar somnul îi aduce marea descătușare. Drum lin, copil blând, către destinația finală. Nu mai înțeleg cum se oglindește karma și toată credința.  Nu mai prind firul adevărului absolut. Mă pierd în întrebări absurde, dar sper într-un mâine luminos acolo printre îngeri pentru copilul care a fost dorit de curcubeul infinitului.

Viața continuă să își petreacă nuntașii către marea cununie universală, în timp ce moartea își întinde ghearele necruțătoare ca un uliu pornit în vânarea fericirii.  Tacerea stă de veghe pe cale, în timp ce destinația poate fi într-un oriunde.  Atingerea  Paradisului se joacă pe zâmbete și lacrimi în înțelesurile noastre.

21

Mai multe curcubee gasiti in tabelul lui Eddie 

 

 

 

Rugăciune

Şi florile stau îngemănate
Alături unite, cu faţa spre soare.
Se-apleacă uşor: divină-nchinare.
Respiră profund din aerul vieţii…
Din timpuri trecute cântat-au poeţii
Magia şi şarmul ce le străbate
Cu harul pe toate.

Şi pasărea mică ce-şi flutură zborul
Gingaşă se-apleacă în semn de-nchinare,
Un dans care prinde şi flutur şi floare.
Respiră cu dor din văzduhuri înalte,
E totul al ei: aproape, departe…
Şi cerul întreg i-a dat Creatorul,
Şi cântul şi zborul.

Tu vrei să trăieşti şi aevea îţi place
Să simţi cum prin vene pulsează voinţa.
Când graba şi stresul înving neştiinţa,
Tu toate le ştii şi-ţi pare că-i bine,
Şi-o lume întreagă se simte ca tine,
Dar totuşi se zbate şi nu are pace
Şi nu ai ce-i face.

Dar turma cea mică şi blândă măsoară
În trepte de aur Iubirea divină
Şi plânge în taină-a pământului vină.
Când oamenii uită cum se respiră
Credinţa, nobleţea şi-adevărul îi miră.
Când lasă în suflet tandreţea să doară
Şi viaţa să moară.

M-aplec înaintea Celui ce poate
Din viaţă să-mi facă un rai pe pământ,
Să-i las la picioare şi lacrimi şi gând,
Şi durere şi patimi, să le-aline pe toate.
Cu-adevărul să pătrund infinitul departe
Dincolo de moarte.

Să fiu ca şi valul ce-n marea albastră
Cu spume lucii adânc se închină
În vastul şi tainicul dor de lumină,
Ce-ascunde din timpuri adunate, străbune
Poveştile vieţii şi triste din lume.
Dar cu-atâta povară pe o Terră sihastră
Se-nchină măiastră.

Luceferii cântă cu astrele-n ceruri
Adâncă, solemnă psaltire ce-o-nchină
Acelui ce parte le-a dat din Lumină.
Iar îngerii-n robe de pură culoare
Alături de lună şi stele şi soare
Înalţă în sfintele, tainice coruri
O rugă de-a pururi.

rugaciune
Sursa:   Webcultura