Update for EU citizens living in the UK – Brexit- 11/12/2017

Dec 11 at 6:20 PM

Dear Simona

As Prime Minister of the United Kingdom, I am proud that more than three million EU citizens have chosen to make your homes and livelihoods here in our country. I greatly value the depth of the contributions you make – enriching every part of our economy, our society, our culture and our national life. I know our country would be poorer if you left and I want you to stay.

So from the very beginning of the UK’s negotiations to leave the European Union I have consistently said that protecting your rights – together with the rights of UK nationals living in EU countries – has been my first priority.

You made your decision to live here without any expectation that the UK would leave the EU. So I have said that I want you to be able carry on living your lives as before.

But I know that on an issue of such significance for you and your families, there has been an underlying anxiety which could only be addressed when the fine details of some very complex and technical issues had been worked through and the foundations for a formal agreement secured.

So I am delighted that in concluding the first phase of the negotiations that is exactly what we have achieved.

The details are set out in the Joint Report on progress published on Friday by the UK government and the European Commission.

When we leave the European Union, you will have your rights written into UK law. This will be done through the Withdrawal Agreement and Implementation Bill which we will bring forward after we have completed negotiations on the Withdrawal Agreement itself.

Your rights will then be enforced by UK courts. Where appropriate, our courts will pay due regard to relevant ECJ case law, and we have also agreed that for a period of eight years – where existing case law is not clear – our courts will be able to choose to ask the ECJ for an interpretation prior to reaching their own decision. So as we take back control of our laws, you can be confident not only that your rights will be protected in our courts, but that there will be a consistent interpretation of these rights in the UK and in the European Union.

We have agreed with the European Commission that we will introduce a new settled status scheme under UK law for EU citizens and their family members, covered by the Withdrawal Agreement.

If you already have five years of continuous residence in the UK at the point we leave the EU – on 29 March 2019 – you will be eligible for settled status. And if you have been here for less than five years you will be able to stay until you have reached the five year threshold.

As a result of the agreement we have reached in the negotiations, with settled status, your close family members will be free to join you here in the UK after we have left the EU. This includes existing spouses, unmarried partners, children, dependent parents and grandparents, as well as children born or adopted outside of the UK after 29 March 2019.

Your healthcare rights, pension and other benefit provisions will remain the same as they are today. This means that those of you who have paid into the UK system – and indeed UK nationals who have paid into the system of an EU Member State – can benefit from what you have put in and continue to benefit from existing co-ordination rules for future contributions.

We have also agreed to protect the rights of those who are in a cross-border situation at the point of our withdrawal and entitled to a UK European Health Insurance Card. This includes, for example, tourists for the duration of their stay, students for the duration of their course and UK nationals resident in another EU Member State.

The agreement we have reached includes reciprocal rules to protect existing decisions to recognise professional qualifications – for example for doctors and architects. And it also enables you to be absent from the UK for up to five years without losing your settled status – more than double the period allowed under current EU law.

There will be a transparent, smooth and streamlined process to enable you to apply for settled status from the second half of next year. It will cost no more than applying for a passport. And if you already have a valid permanent resident document you will be able to have your status converted to settled status free of charge.

We are also working closely with Switzerland and EEA Member States to ensure their citizens in the UK also benefit from these arrangements.

I have spent many hours discussing these issues with all of the other 27 EU leaders over the last eighteen months as well as with President Juncker, President Tusk and the EU’s Chief Negotiator Michel Barnier. I am confident that when the European Council meets later this week it will agree to proceed on this basis. And I will do everything I can to ensure that we do.

So right now, you do not have to do anything at all. You can look forward, safe in the knowledge that there is now a detailed agreement on the table in which the UK and the EU have set out how we intend to preserve your rights – as well as the rights of UK nationals living in EU countries. For we have ensured that these negotiations put people first. That is what I promised to do and that is what I will continue to do at every stage of this process.

I wish you and all your families a great Christmas and a very happy New Year.

Yours sincerely

Theresa May, Prime Minister

 

Source: my email, update from The Prime Minister

144877

Citizens’ Rights Agreement -Brexit – 9/12/2017

 

 

Dear Simona,

Today, EU citizens in the UK and UK nationals in the EU have more certainty about their future following an agreement on citizens’ rights between the UK and the EU Commission.

Since the outset of the negotiations, the Prime Minister has been clear that safeguarding the rights of people who have built their lives in the UK and EU was her first priority.

Today’s agreement delivers that commitment and follows months of negotiations with the EU. It will help the millions of EU citizens who have made their lives in this country, as well as UK citizens living in the EU, plan for the future as valued members of UK society.

It means that EU citizens living lawfully in the UK and UK nationals living lawfully in the EU by 29 March 2019 will be able to stay and enjoy broadly the same rights and benefits as they do now.

The agreement includes that:

  • Close family members will be able to join after the UK has left the EU. This includes spouses, unmarried partners, children, grandchildren, dependent parents and grandparents. Children born or adopted outside of the UK after the 29 March 2019 will also be covered.
  • People will be able to be absent from the UK for up to five years without losing settled status, more than double the level of absence allowed under current EU law. There will be the same reciprocal protection for UK nationals living in the EU.
  • Professional qualifications (e.g. doctors and architects) will continue to be recognised where these are obtained before the date of the UK’s departure from the EU.
  • It will be easy to apply for settled status and there will be a full right of appeal.
  • Those EU citizens who already hold a valid Permanent Residence document will be able to have their status converted to settled status free of charge.

This agreement also provides certainty on healthcare, pensions and other benefits. It will mean that EU citizens who have paid into the UK system can benefit from what they’ve already put in and continue to benefit from existing coordination rules for future contributions. Those covered by the agreement will be able to continue to receive healthcare as they do now.

There will be a transparent, smooth and streamlined process to enable EU citizens to apply for settled status starting in the latter half of next year for two years after the UK leaves the EU – from 2018 to 2021.

You can read more about settled status and citizens’ rights here. We will keep you up to date with more details, including the cost, opening date of the scheme and documentation you are likely to need, in the first half of 2018. It will be much simpler and quicker than applying for Permanent Residence, so EU citizens do not need to do anything at this stage.

This page will be kept up to date with the latest information: Status of EU citizens in the UK: what you need to know.

We will write again to update you next week.

4109_08122017173915

Home Office communications  

Source: my email, update from Home Office

EU citizens who arrive by 29 March 2019 and have lived in the UK for 5 years will be able to apply to stay indefinitely by getting ‘settled status’.

People who won’t have been here for 5 years when we leave, but arrive here by 29 March 2019, will be able to apply for permission to stay on until they reach the 5-year threshold. They can then also apply for settled status.

All family members who are living with or join EU citizens by 29 March 2019 will also be able to apply for settled status after 5 years in the UK. Children born after exit are protected if their parents are protected. Close family members will be able to join their families in the UK after exit.

EU citizens looking to remain in the UK will be able to apply for their new status through a new streamlined, user-friendly application scheme, due to launch in 2018.

Rights to healthcare, pensions and other benefits in the UK will remain the same.

There is no need for EU citizens living in the UK to do anything at this stage, but you can sign up for email updates to receive an alert when there is further news on the application scheme. ( HM Government – EU Citizens’ rights in the UK )

Read in their website to get more information regarding the  Applications for permanent residence status

Rights-for-EU-citizens-and-their-families-LONG-ARRIVE-002

I am a Romanian Healthcare Professional living in UK. I love my profession and got settled in what I am doing here in Nottingham.  I am observing closely how it’s writing a new page of history. I am part of all these changes, while they are massively making a strong and stressful impact on our normal lives.  And while politics make their waves we need to stay positive. God bless Europe! ❤

 

 

Miercurea fără cuvinte și Brexito- mascarada

Ne-a amețit rău de tot noțiunea de Brexit. Un Brexit rupt din canoanele rasismului și uns cu idei abstracte despre cum ar fi o lume purificată de “străini” și idei de coabitare. Drept este că mi s-a spus rânjind la ușa blocului, chiar a doua zi după acea dată istorică: Îmi pare rău, drăguță, că va trebui  cât de curând să o ștergi către casă. Ei, nu știu cât de rău îi părea, chiar așa. ( No, am râs eu  putin sărat în sinea mea.)  Mi s-a spus de altfel într-un grup de handover: “La naiba ( traducere delicată!) cu toți străinii, că vin și ne iau joburile.” Am răspuns într-un picior de nedumirire: “Ba aferim, că nu-mi trebuie jobul tău! Eu am venit pentru jobul pentru care nu s-a găsit încă unul de al vostru.” Dar asta este deja altă poveste, cu drum lung de dus și întors.  Cu multă poveste de îmbibat și de stors.

Și normal că atunci când fețele lor îți sugerează zilnic că nu ești chiar deloc binevenit printre ei, începi să te simți oarecum deznădăjduit și neputincios. Și toate ideile acelea frumoase despre noblețe, prietenie, profesionalism, încep să aburească și devin încet, încet o mare abureală, în care doar capete de protocoale și politici instituționale te  mai feresc oleacă de ploaia torențială a unui rasism pierdut din lesă. Și frumos legalizat într-un Brexit cu ochi de călău.

Și totuși: societatea aceasta m-a primit în sânul sau, și îi sunt recunoscătoare.  Dincolo de privirile otrăvitoare ale unora, am găsit un mediu în care poți să te exprimi  liber, frumos și delicat, unde poți evolua cât de cât pe cont propriu ( sau pe barba mea, cum ar spune un cântec de al nostru), unde politețea în relațiile cu publicul este etichetă obligatorie.  Aici am găsit un sistem care m-a sprijinit cu mult mai mult decât a făcut-o  statul meu care mi-a refuzat până și cererea de recunoaștere a căsătoriei, și care mi-a cerut taxă la taxă pentru îndrăzneala mea de a iubi  pe mod asiatic.   Las la o parte ideea că și aici sistemele sunt găunoase, dar per ansamblu, protecția socială funcționează bine. Sau mai bine spus, încă funcționează.

Despre rasism putem vorbi mult și bine: este adânc înfipt peste tot. Iar noțiunea aceasta îmi amintește de primele zile de muncă la Dispensarul din Sântandrei, unde cineva venise anume să mă jignească și să îmi spună că nu sunt binevenită în comunitatea lor, pentru că eu sunt o “vinitură” și nu pot avea onoarea de a lucra pentru ei și că  un locatar al comunității ar fi trebuit să fie în locul meu.  Cu siguranță și voi găsiți în sertarele amintirilor exemple care mai de care de respingere în mediul social.  Desi nu vă recomand să călătoriți către ele. Mai bine lăsați-le îngropate în ignoranță.  Este mult mai trist însă când totul se amplifică și devine o epidemie de ură și batjocură. Și chiar mai grav, de violentă fizică.  O mascaradă.  Asa cum a devenit și “prețiosul” Brexit. O ușă către o eră a  urii și a terorii. Localnici contra “vinituri”, creștini contra musulmani, albi contra negrii, clasici contra moderni. Nu este bine, iar uneori simt cum teroarea ne răscolește zilele. Și ne jumuleste de tot ceea ce ani de progres social au încercat să zidească frumos în comportamentul uman.

Prinsă în cotidianul acesta pestriț deja, nu pot să nu observ însă anumite scene de obrăznicie. “Străini” care deranjează în mediul public, prin mojicie, vulgarism, violență. Și involuntar mă încearcă atunci un sentiment de empatie cu localnicii. Și cu respingerea lor. Poate că într-adevăr au avut destul, cum le place lor să spună. Iar înainte de a arunca banul, încerc să-i citesc și reversul.  Si atunci musai să mă rezum pentru mine la ideea cu “uscăturile” pământului. Așa cum le au, de altfel, și ei pe ale lor.

Stiam deja că una dintre “problemele” ridicate de Brexit a fost ajutorul social acordat străinilor care nu au muncit nici măcar o zi pentru statul lor. Iar aici le dau dreptate.  O miercuri care m-a târât în zona aceasta,  m-a lăsat mută într-un mare fel. Ajunsesem pe secție cu vreo 20 minute înainte de începerea turei. Era o zi ploioasă și îmi făcusem curaj să mă pornesc mai repede. Recepționista m-a întâmpinat cu un entuziasm  imens: se căuta un traducător de limba română. Intrase  toata ziua pe toate siturile specializate dar nu găsise, iar pacientul român avea nevoie disperată de unul. Bucuroasă să ajut, confirm pe repede înainte că pot traduce la nevoie.  In fine, ajungem și la episodul cu tradusul. Sar peste partea cu originea pacientului, care deși era cetățean  român, era de altă etnie, ca să nu se creadă că fac discriminări.  Ceea ce m-a lăsat perplexă a fost răspunsul lui la una dintre întrebările medicului. Acesta, dorind să afle mai multe despre condițiile anterioare de muncă, care ar fi putut contribui la apariția bolii, întreabă senin cu ce s-a ocupat dumnealui, ce a muncit. La care omul nostru și mai senin răspunde cu vehemență: “Eu nu am lucrat, doamnă! Toată viața eu nu am lucrat!” …. Phaiiiii, și eu cum să traduc asta??? Adică nu era vorba de traducerea în sine. Cum să traduc eu personalului medical care era prezent că domnul acesta nu a lucrat deloc toată viața lui? Că domnul acesta, după atitudinea afișată are o rupere de bășcălie pentru noțiunea de muncă, și că foarte bine că fraierii de englezoi plătesc moca banii  la ajutorul social ca să își poată el crește civilizat pruncii. Adică, noi ăștia de ne spetim și rupem oasele pentru un bănuț, suntem niște prostănaci. Luați de aici atitudine. Și cum să traduc eu bucata aceasta de “speech”? Că noi, românii, oricum suntem “iubiți” de mama focului prin toată Europa, darămite aici.  Iar în timp ce încercam să îmi aranjez cuminte traducerea, pământul mi se învârtea și credeam că o să intru în el cu rușine cu tot. Dar totuși, cu un zâmbet meschin în afară, sărat -amar și plâns în adâncul sufletului, am tradus că datorită copiilor a trebuit să fie mai mult “casnic” și să stea cu ei.

Că deh, era de acum și onoarea mea în joc, ca și națiune. Că înainte de toate, aici suntem un fel de ambasadori ai comunității din care venim. Iar aceasta se uită de prea multe ori.

Brexit, rasism, discriminare și alte noțiuni supărătoare devin tot mai adânc înrădăcinate în comportamentul de zi cu zi. Depinde însă de noi, cei mulți, să încercăm să aducem frumosul și lumina în preajma noastră. Depinde de noi să alegem bucuria împărtășirii dragostei și prieteniei în schimbul urii și dezbinării. Un șofer de taxi în Bristol, cetățean britanic îmi mărturisise cum din fragedă pruncie fusese învățat via școală și media, să urască străinii. Motivele erau multe și nejustificate. A trebuit să ajungă la maturitate și să realizeze cât de universală este dragostea, prețuirea, ura și îndobitocirea. Și că stă la îndemâna noastră să alegem dragostea. M-a impresionat sinceritatea lui. Sinceritate care poate că s-a deschis în fața amabilității mele pe care i-am acordat-o necondiționat.

Dar un episod precum cel descris înainte mă face de asemenea să mă gândesc la tabloul cu degetul oferit și luatul de mână întreagă. Și atunci mascarada iar  incepe să facă ochi gânditori în capul meu.  Cât se vrea a fi adevăr  si cât minciună în toată dezbinarea aceasta universală.  Si cât se dorește  a fi lumina lăsată să pătrundă într-o societate deja mult prea gârbovită de lipsuri.  Lumea este atât de simplă și de complicată totodată!

prietenie
Sursa foto: Google Imagini

Alegeți să fiți parte a iubirii chiar și atunci când rafale de ură bântuie nopțile întristării. Alegeți să fiți lumină acolo unde dezbinarea roade și rănește suflete. Alegeți să fiți mângâiere. Și poate că toate acestea vor conta cândva pe umărul umanității. O miercuri plină de lumină și bucurie oriunde v-ați afla!

Interviu

Telefonul sunase intermitent în ultimele zile, iar Emma, obosită de toate ofertele recrutatorilor, încetase a mai răspunde. Părea că tot universul conspiră cu vânzarea “nurselor”… “Avem o poziție extraordinară, fabuloasă, nemaintalnita, nemaiauzită, la un grozav…azil de bătrâni, iar tu ești exact persoana de care avem nevoie!”… Beep, beep, beep… La naiba cu toți idioții ăștia care nu au altă problemă decât să deranjeze oamenii. Se vând obiecte, se vând idei, se vând droguri, dar cel mai bine se vând nursele… Aș zice chiar că trăim într-o implozie fericită pe piața de “nurse”.  Nu contează cât de multe  lacrimi  trebuie spălate, important este că lacrimile  există, și încă fac  profit pentru cei întreprinzători. Iar “nursa” musai trebuie să dea cu semnătura de primire/ieșire așa încât orice  afacere din domeniu are nevoie de ea. Iar recrutatorii scormonesc orice bucățică de “indeed” ori alte bucățele în căutare de bbc, vorba  Dorei.  Și Emma își spune încă o dată cum  ar trebui interzis prin lege recrutatorilor să mai deranjeze nursele, că deja ce este prea mult, duce la exasperare… Și iar își promite că va anunța poliția… Și râde pe înfundate, de una singură,  gândindu-se cum o să sune plângerea ei.

În  amiaza acelei zile  telefonul sunase iar  de pe un număr “Privat”, intimitate pe care, de regulă,  Emma o respectă cu mult devotament, apăsând un sincer “Ignore”.  Că dacă este “privat”, privat să rămână… Și totuși, un gândăcel în creier o îndemnă să nu mai gâdile ignore-ul și să răspundă prompt. Și a făcut-o  cu multă politețe. Și bine  a făcut…în timp ce la capătul celălalt al firului o doamnă  se recomandă cu o voce hotărâtă ca fiind un pion important de la Home Office. Bucuroasă, Emma sare din amorțeala în care ațipise după tura de noapte și repede scapă un bucuros și voios  “Mulțumesc că ați sunat! Va așteptam de mult!”

Încălzită de surpriza binevenită și de bucuria momentului, Emma consimți cu sfințenie ca ceea ce va urma  să vorbească cu doamna, să fie considerat ca “interviu” pentru procesarea actelor. Trecuseră deja 3 luni de la depunerea actelor pentru reîntregirea familiei, iar emailurile din partea autorităților   “curgeau” doar printr-o întristată vale a unor “ne pare rău, dar dosarul dvoastra încă nu a reușit să fie procesat”, dosar care,  per lege, trebuia să fie completat în 15 zile lucrătoare.  Emma, optimistă cu toată suflarea ei, măsură în lacrimi dorul ăsta imens care răbufnea din toți porii, și acordă credit de bună credință bieților funcționari, care, nu-i așa, se luptau din răsputeri cu imensa cerere de tot soiul.

“Poate săptămâna viitoare vom avea răspunsul”… Și săptămânile curgeau îngreunate de așteptare, lacrimi, de dor, împinse de optimism…  Și  telefonul ăsta o trezise pe Emma din toate văile întristării și o urcă pe cerurile fericirii …  Iar pe când totul părea calm și liniștit, doamna se răsti: “Și ce dacă trăiești și muncești în UK?!   Trebuia să îți chemi soțul în România! Că doar ești cetățean român!”… Înmărmurită, Emma repetă încă o dată răspunsul autorităților românești. Ignorând tenta rasistă din izbucnirea doamnei de la Home Office, Emma continuă discuția puțin tulburată. Tulburare care se accentuă la auzul întrebării: “Copii vreți să faceți?”… Vrem, răspunse hotărâtă Emma, neînțelegând rostul întrebării.  Dar nemaiavând timp să se  întrebe de ideea  întrebării, primise o “palmă”  grosolană din partea doamnei:  “Dar tu nu mai poți face copii!” Ei na, că asta deja este prea mult!  Contrariată de obrăznicia femeii, Emma replică un   “asta rămâne de văzut”, “văzut”  pentru care reprezentanta Home Office-ului răcni un “Don’t think I am stupid!”

 

Nu știu cât au mai contat explicațiile politicoase ale Emmei, în discuția care a mai urmat. Interviul se încheiase cu o tentă răutăcioasă din partea doamnei. Acceași doamnă sunase și pe soțul Emmei în ora următoare.

Peste trei zile au primit raportul. Viza a fost respinsă. Doamna mințise cu o nerușinare imensă în ceea ce susținuse în raport. Știa că legea era de partea Emmei și că nu o putea respinge. Așa că a mințit în ceea ce privește interviul. Și a concluzionat după o logică stupidă. Emma răbufni în lacrimi, în timp ce imagini peculiare defilau în universul întristării. Cine a spus că lumea este dreaptă? Rasismul încă există, trăiește, respiră prin fiecare por. Rasismul și hărțuirea. Sunt aici, înfrățite și superb legalizate  chiar și de un Home Office. “Asta este jobul lor, așa fac ei” primi Emma ca îmbărbătare din partea prietenilor, prieteni care trecuseră și ei prin ghearele însângerate ale aceluiași călău.

 

Telefoanele au sunat și azi… Recrutatorii continuă să scormonească în căutare de “nurse”.  Emma răspunde parcă desprinsă dintr-o altă lume, înfășurată de gânduri și idei. Mimând politețea și căutând răspunsuri.  “Pentru România aveți joburi nemaipomenite, nemaiîntâlnite, fabuloase și nemaiauzite?”   Beep…beep…beep…  Recrutatorii trântesc  telefonul fără drept de apel… Cine și-ar mai bate capul cu întrebări fără răspuns?  Lacrimile sunt aici, în UK.  Fuga la aeroport este gură de oxigen… Acum…  Până ce ideile se mai coc nițel, în timp ce după colțurile realității, Rasismul râde cu gura până la urechi, cocoțat pe Brexitul care tocmai a confirmat o dată în plus, cât de puternic și de adevărat este.

 

IMG_4077[1]