Când plânge actorul

De viaţa-i o scenă cu fast şi cu trudă
Noi toţi suntem prinşi într-o hora nebună,
Şi plângem prea des într-o lume prea surdă…
Eu cânt figurant în această piesă
Ce viaţa mi-o joacă din zori până-n seară,
Când rana din suflet nu e prea uşoară;
Şi vreau să adorm amorţit de poveţe,
Să zbor printre roluri ce vor să mă-nveţe
Cum viaţa-şi croieşte aceeaşi durere
Iar lacrima plânsă în taină o cere.
***
reportaj-rfi-razie-cersetorii-romani-champs-elysees[1]

***

Din epoca pietrei în cea a luminii
Acelaşi Adam pe o scenă păleşte
Iar Evei un şarpe calcâiu-i zdrobeşte
Şi pe fruntea aceluiaşi Christ se frâng spinii.
Spectacolul lumii acelaşi ne cheamă
Să-i prindem din mers aurora şi dorul,
Când veac peste veac minutu-şi ia zborul
Iar lacrima lumii se frânge cu teamă.
Voinţa iubirii să trăieşti te îndeamnă…
Şi nimeni nu ştie când plânge actorul…
***
Şi actori fiecare, aranjându-ne corul,
Cu morgă sau zâmbet ne prefacem în parte
Şi jucăm fiecare atât cât se poate
Comedia vieţii. Doar cortina socoate
Adâncimea trăirii: când plânge actorul…
***
Young woman holding smiling face (digital composite)
Sursa foto: Google 
Advertisements