Miercurea fără cuvinte sau ziua în care mi-am lipit impresiile de suflet

Era o seară de miercuri într-un septembrie fierbinte, rătăciți pe străzile Islamabadului. Plimbarea devenise deja obositoare după cele câteva ore în care bătusem cu talpa o bucată impresionantă de oraș. Grădini și flori se îmbinau cromatic într-un dans arhitectural fascinant cu betoanele clădirilor. Lumina făcea să îmi apară totul ca într-un ochi de magie. Aerul era diferit iar gustul apei pe care o înghițeam din când în când din petul de plastic îmi părea de pe  altă planetă. Totul era  reflectat atât de fascinant in ochii-mi curioși.

Eram deja în afara zonei centrale a capitalei. Hotărâserăm că este târziu și toropiti de căldură și oboseală, am tăbărât în primul “Taxi” care stătea cuminte pe marginea șoselei. Era o mașină veche, nu mă întrebați marca, pentru că sunt complet neștiutoare în ale cailor -viteză. O mașină veche cu un șofer foarte abil care a început a conduce destul de iscusit într-un trafic cu totul pierdut de sub control ( părerea mea) dar stăpânit cu o precizie fabuloasă. Un trafic care se plia perfect în toată dezordinea. Mașini care intrau, ieșeau din bandă, fără nici o regulă de circulație bine stabilită ca o conduită obligatorie, dar care știau perfect cum și când să facă ușoare viraje “la stânga” sau la “dreapta”. Ca un dans amețitor care mă făcea să stau încordată, în timp ce șoferul mă asigura că totul este ok, m’am (părerea lui).

De-a lungul șoselei patrulau echipaje de poliție. Mă obișnuisem deja cu prezența lor zilnică dar acum păreau că se înmulțiseră îngrijorător. Șoferul ne prezintă ultimele noutăți stradale și aflăm că problemele începuseră la granița cu Afganistan, pe unde se bănuia că intraseră ilegal  persoane suspecte de terorism. Iar acum, poliția făcea controale riguroase cam peste tot. O groază de mașini au fost oprite pentru controlul de rutină. Orice mic amănunt ce părea suspect, era atent monitorizat. Și în timp ce șoferul ne povestea toate acestea într-o engleză curată, un agent de poliție face semn să tragem pe stânga. In timp ce șoferul alinia cuminte mașinăria, ofițerul de poliție își ținti fix privirea pe mine. Ops, se pare că eram suspectă. Am zâmbit ușor, mai mult pentru mine. Stați liniștită, m’am, totul este ok, îmi șopti încurajator șoferul, în timp ce soțul coborâ din mașină. Domnul ofițer se prezentă politicos și tot politicos ne ceru actele de identitate. Am dat să cobor din mașină, dar polițistul îmi făcu repede semn că este în regulă, să rămân acolo.  Avea în privire o gingășie pe care nu reușisem nicidecum să o captez în alte evenimente stradale cu controale rutiere. AB vârâ capul și îmi ceru pașaportul și certificatul de căsătorie ( pe care-l purtam mereu cu noi-voi reveni asupra acestui detaliu). Apoi se îndreptaseră amândoi către  un mic chioșc  improvizat la câțiva pași. Reveniseră după câteva minute. Domnul ofițer îmi explică plin de eleganță că poliția  este  în mijlocul unui control riguros datorită unor grupări teroriste care pătrunseră ilegal în țară.  Mă văzuseră în mașină iar pentru că arătasem suspect au fost anunțați prin stație de către echipajul anterior. Își ceru scuze pentru neplăcerea pe care mi-au provocat-o dar că a fost totuși prudent să oprească mașina. Desigur, subscriam la cele spuse! Și în timp ce ne luam la revedere mă minunam în sinea mea de această mostră de politețe. O politețe pakistaneză, cum aveam să-i spun ulterior, când dezbăteam subiectul cu AB. Of course, este răspunsul lui de fiecare dată… Este o impolitețe să scoți femeile din mașină… Și îmi împleteam gândurile de seară cu cele ale adevărului absolut.  Cine are dreptate, cine greșește, cum sunt percepute lucrurile, unde încep nivelurile, și multe altele.  Sau poate că fusesem cumva orbită de flashul știrilor mondene. Cu probleme religioase  și teroriști. Era oarecum cu teroriști, dar se vede treaba că era  și cu trupe de poliție ce securizau zona, era  cu multă politețe,   cu multă umanitate. Și da, aveam  să asist la multe scene de o umanitate pură.  Până la lacrimi.

Se spune neoficial, că miercurea ar fi una fără cuvinte. Am găsit ideea aceasta nu doar în blogosfera românească, am întâlnit-o și în cea internațională. Miercurea aceea care ne aduce în imagine și în gândire ineditul care surprinde. Care ne pune pe gânduri, mai mult sau mai puțin înfășurați în emoții și sentimente. Miercurea care ne ampreteaza memoria cu neobișnuitul. Frumos sau murdar, subiectiv legat de impresiile noastre.

Peste toate zâmbeam unor momente pline de frumusețe. A fost o miercure fără cuvinte. Toate adunate buchet, oameni și momente.

 O miercuri plină de momente unice, oriunde te-ai afla.

IMG_3122

IMG_3168.JPG

IMG_3223.JPG

IMG_3178.JPG

IMG_3164.JPG

11950913_10203922718103125_147171427_n

 

11944637_894839153931375_194119124_n

 

Advertisements