Măsura iertării

Un rob dator vândut era
Stăpânului ce îi slujea,
Căci viaţă plină de amar
Şi sărăcie el ducea.

“Mai dă-mi un ban, stăpâne bun,
Să-mi cumpăr pâine în Ajun,
Să pun la copilaşi pe masă
Şi să-mi repar micuţa casă.”

Stăpânul milă îşi făcuse
Şi îi mai dete cât putuse
Să ducă robu-n două mâini,
Şi sac cu bani şi multe pâini.

Când Cerul îşi revarsă darul
Să-l dai şi altuia el cere.
Cât de nepreţuit e harul
Să-mparţi cu drag a ta avere!

Impresionat de-atâtea daruri
El se-apucă grăbit de treaba,
Când un vecin de peste dealuri
De doi bănuţi să-i dea întreabă.

“Îţi dau, măi vere, c-am de unde,
Să ai şi tu de-o hrană bună,
Dar te-oi ruga ca împrumutul
Să fie doar de-o săptămâna.

Dar săptămâna ce trecuse
Se transformase într-o lună
Când banii încă nu-i dăduse
Vecinului de voie bună.

Veniră-atunci la cel ce-mparte
Dreptatea la mai toţi din sat,
Dar neavând cum să plătească
În beci întunecat l-au dat.

Când mulţumit că e dreptate,
Când fuse astfel răzbunat,
O uşă largă se deschise
Intrând stăpânul prea înalt:

– Ce milă ţi-ai făcut, sărmane,
Cu-al tău vecin nenorocit?
Eu banii ţi i-am dat degeaba,
Dar tu cu ei ai osândit.

Cum ai putut să ceri ce altul
Nu mai avea cum să-ţi aducă,
Când şti prea bine cum trăiseşi,
Sărac, murdar şi dus pe ducă?

Nu poţi să ceri de unde nu-i,
Nu poţi lua ce nu există;
Sărmani şi orbi şi-ai nimănui
Sunt cei ce-ţi fac viaţă tristă.

O, te-ai văzut ajuns mai bine,
Poate din pură întâmplare,
Dar n-ai schimbat nimic în tine,
Eşti tot cu mâinile murdare.

Nu măsura în bani averea,
Priveşte-n urmă ce ţi-am dat:
Cu milă ţi-am ţesut iertarea,
Te-am socotit nevinovat!

Cu ce măsură-ntorsa-i oare
Aceeaşi faptă? Spune! Poţi?
De nu ar fi mila sub soare
Legaţi în lanţ am zace toţi…

iertare
Sursa: Webcultura 

 

Advertisements