Ceva românesc

Posted by

Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între stele arzătoare și licăriri de secunde. Îmbrățișare caldă între chemări telurice, frânturi de gânduri rupte între drumuri nesfârșite. Oameni și lumini, trenuri, gări, aeroporturi, aterizări și decolări. Se ciocnesc de valurile realității, se sparg în mii de frânturi. Rămân aceeași oameni. Doar luminile roiesc în timpuri peculiare, și răsfrânge dorul în umbre întunecoase, târându-l între trenuri și gări, aeroporturi, aterizări și decolări.

Se ia dorul, încet, să nu-l doară. Se așează zâmbetul lângă ochiul de stea, se picură magia momentului, se încălzește la flacăra optimismului, și se îmbrățișează dorul, strâns, să poată să își verse lacrima pe umărul timpului. Lacrima nopții adânci a înstrăinării, lacrima întristării, lacrima vântului rătăcit între galaxii.

Se ia dorul, încet, să nu-l doară. Se alină cu mângâierile zâmbetelor noastre. Zâmbete presărate zilnic în “inbox”-uri, între secundele alergării cotidiene sau între duminici în familie. Noua familie universală, cu frânturi de grai românesc, cu “bune dimineți” și inserări cu “noapte bună”. Se ia dorul, și se face buchet de gânduri. Și se dansează în pereche cu timpul. Valsul teluric… Un,doi, trei… un, doi, trei… Un dor, doi ochi triști în noapte și trei speranțe înfofolite în gânduri de lumină. Lumina care aduce forța. Forța care împinge pașii.

Bună dimineața, într-un gând românesc, oriunde v-ați afla. Oriunde pașii au găsit forța și lumina. Se ia dorul și se luminează cu speranța gândurilor! Se alină cu îmbrățișarea ploilor de stele. Stele ce încă poartă visele în ele.

ceva
Sursa foto: Webcultura 

Text reeditat si   publicat pe WebCultura

 

Advertisements