Dreptate într-o societate diversă | CCEA

Cosmin Vraciu analizează ultima lucrare a lui Gerald Gaus, The Tyranny of the Ideal. Justice in a Diverse Society, apărută la Princeton University Press în 2016.

Preocuparea principală al lui Gerald Gaus, în noua sa lucrare, The Tyranny of the Ideal. Justice in a Diverse Society, este aceea de a argumenta că modelele de dreptate ideală ale filosofiei politice nu pot constitui baza unui sistem de reguli publice, dacă, în primul rând, acestea nu sunt construite în raport cu cerințele și cu constrângerile empirice ale societăților actuale, și dacă, în al doilea rând, acestea nu recunosc legitimitatea sau eligibilitatea altor idealuri în societate, adică dacă acestea se auto-ipostaziază ca singurele perspective apte să soluționeze problemele sociale și să furnizeze răspunsuri morale adecvate acestor probleme.

În primul rând, Gaus argumentează că modul în care o teorie politică sau un sistem de credințe politice poate pretinde statutul normativ de ideal care să angajeze demersurile politice dintr-o societate actuală în vederea transformării acelei societăți în raport cu acel ideal, este supus a ceea ce Gaus numește ,,constrângerea vecinătății”, care solicită ca idealul care ghidează politicile publice să fie în proximitatea schemei instituționale actuale. Idealurile care presupun o transformare radicală a schemei actuale nu au garanții epistemice că schema propusă de ele poate fi pusă în aplicare. Implementarea unor schimbări, susține Gaus, trebuie să fie receptivă la condițiile de realizare empirică a acelor schimbări, iar aceste condiții nu pot fi cunoscute a priori, din mijlocul unei scheme instituționale a căror condiții de realizare nu pot specifica condițiile de realizare a schemei ideale. Ca atare, singurele idealuri admisibile sunt cele care propun schimbări a căror condiții de realizare empirică pot fi anticipate pe baza informației actuale cu privire la modul de funcționare a instituțiilor.

Importanța condițiilor empirice de implementare a unei teorii nu descalifică, în perspectiva lui Gaus, noțiunea de ideal, cel puțin atât timp cât acesta satisface ,,constrângerea vecinătății”. În acest sens, Gaus argumentează împotriva ideii că pentru implementarea politicilor publice, este suficient să cunoaștem condițiile de implementare, adică să putem compara schema instituțională actuală cu schema propusă. Idealul este mai mult decât schema propusă, care poate fi înțeleasă ca un mijloc în vederea atingerii respectivului ideal, dar nu este, în același timp, atât de departe de schema propusă încât să violeze ,,constrângerea vecinătății”. Simpla comparare între politicile publice existente și cele propuse nu este suficientă, pentru că nu spune nimic cu privire la cât de aproape sau de departe sunt politicile publice propuse de idealul pe care îl urmărim, adică nu spune nimic cu privire la sensul și direcția reformelor politice. Integrarea atât a unei dimensiuni a comparării schemelor instituționale pe baza condițiilor empirice de realizare, cât și a unei dimensiuni a măsurării distanței schemelor propuse de un punct ideal, în ceea ce Gaus numește o ,,analiză multi-dimensională”, este de preferat atât analizei specifice științelor sociale, preocupate doar de condițiile empirice de realizare, cât și analizei specifice filosofiei politice, preocupată doar de modelele ideale de dreptate.

În al doilea rând, Gaus argumentează împotriva tendinței filosofiei politice de a discuta idealurile ca fiind soluții exclusive cu privire la problemele lumii sociale, acceptarea unui ideal implicând automat respingerea celorlalte. Împotriva acestei presupoziții de lucru, Gaus argumentează că este tocmai diversitatea idealurilor teoreticienilor sau a perspectivelor evaluative ale cetățenilor, cea care furnizează o platformă adecvată îmbunătățirii schemei instituționale actuale. Gaus se sprijină aici pe studii formale și empirice care demonstrează că grupurile formate din indivizi cu o diversitate de abilități, dar cu un nivel mediu în exersarea acestor abilități, rezolvă probleme mai rapid și mai eficient decât grupurile omogene, formate din indivizi cu aceeași abilitate și cu un nivel superior în exersarea acelei abilități. O viziune liberală cu privire la luarea deciziilor colective, susține Gaus, este una conform căreia nu există un ideal sau o perspectivă evaluativă unică și pre-determinată. În schimb, fiecare comunitate sau individ din cadrul unei societăți largi aplică instrumentele sale specifice în rezolvarea unei probleme, adică propriile perspective evaluative. Prin contrast, o viziune republicană asupra luării deciziilor colective presupune că toate comunitățile și indivizii care formează o societate mai largă împărtășesc aceleași instrumente de rezolvare a problemei, căutând să adopte politicile publice de pe baza unei singure perspective evaluative sau ideal. Conform lui Gaus, o societate liberală se descurcă mai bine decât una republicană, pentru că beneficiază de pe urma diversității de perspective.

Studiile de psihologie politică au arătat că preferințele politice ale indivizilor nu sunt sistematice, putând fi ușor modificate prin comunicare, ceea ce pune în centrul interesului nu ideologiile și modul în care ele învață unele de la altele, ci indivizii, și modul în care interacțiunea lor este ghidată de orientarea spre consens

Sursă: Dreptate într-o societate diversă | CCEA

Advertisements