Dacă nu ești cuminte, vine Bau-Bau și îți face injecție!

download

Nu știu alții cum sunt, pardon, nu știu la alții cum este, dar la mine este cam așa:

Într-o seară liniștită de iulie, mă pornesc spre casa unui micuț pacient, un băiețel de vreo 6 anișori care trebuia să înceapă  un nou curs de antibiotic.   Mă aștepta deja în pragul porții și plin de bucurie începe să turuie victorios pe repede înainte: Tanti Simona, am mâncat tooot din farfurie,  așa că nu mai îmi faceți injecție! A spus mama săptămâna trecută, că dacă nu mănânc tooot din farfurie, vine tanti Simona și îmi face injecție.

Mno, sic, Simonico, gândesc eu amu’… Și privesc plină de uimire către fața băiețelului. Era așa de fericit.  Cum aș fi putut eu, taman eu, să-i răpesc bucuria?  Și câtă fericire trebuia să fie deja în suflețelul  lui, că tocmai își depășise limitele, și a mai adăugat încă o victorie. Victorie foarte importantă de altfel pentru un puiuț de câțiva anișori.  Ce ar mai conta acum să încep filozofia cu soldățeii. Cum care soldăței? Cei din injecție… Care vin să lupte cu infecția  atunci când puiuțul mamei este bolnăvior și are febră și musai trebuie să facă injecții. Că așa a spus tanti doctorița. Sau nenea doctor.  Și care stau pitiți în injecție, că de, sunt sub acoperire. Ei, până aici, povestea este interesantă și prinde, mai tragic este când soldățeii chiar trebuie să înconjoare zona, adică să plece în misiune… Unde? Cum unde? La locul injectării… Iar de aici lucrurile încep să devină tragice.

Și uite așa soldățeii au trebuit întâi să scoată castanele din foc cu mâna asistentei, și să explice micuțului  băiețel, că mami a făcut săptămâna trecută referire la injecția cea maare și groasă care se aplică  doar dacă nu mănâncă tot din farfurie. Acum noi avem o injecție de soldăței sub acoperire care este mititică-mititică, și care o să-l ajute să se facă repede bine, și o să alunge febra și durerea taman departe în Argentina… “Ei, tanti Simona, nu mă fraieriți cu de-astea, că tot doare și injecția asta mititică!”Și lacrimi printre suspine încep să curgă șiroaie. Timp în care promit solemn că doare doar atâtica, și arăt cu degetele forma unui ac de gămălie. Dar… promisiunea se prelungește cu…condiția “să stai nemișcat”… Negociem, printre lacrimi și neputința de a scăpa… off, și ce trist trebuie să resimtă un puiuț tot “războiul” acesta. Și da, este momentul în care simți că te sfâșii într-o mie de bucăți, atunci când vezi toată  această zbatere.

Câteva minute mai târziu, în timp ce lacrimi încă curg șiroaie, încercăm să ne reimprietenim. Soldățeii sunt deja pe câmpul de luptă, iar victoria, știrbită de acum de un compromis,  pare să strălucească sub o altă aură… “Uite ce băiețel brav ești! Sunt mândră de tine!”  Reușesc să smulg un zâmbet frumos și senin, în timp ce plânsul își continuă cursul. Și, spre surprinderea mea, mă îmbrățișează cu toată forța. Nu știu a cui victorie este mai mare sau a cui tristețe este mai adâncă.

Seri ca acestea au fost multe și nenumărate;  seri  sau dimineți  sau după amiezi,  în care am dansat cu râsu-plânsul, și am contorizat soldăței sub acoperire în timp ce… statul pe oliță, mâncatul, făcutul temelor și multe alte activități cotidiene sau educaționale erau condiționate de … tanti asistenta… care face injecție dacă nu faci aia sau aia sau aialaltă.

Azi mulțumesc științei că avansăm frumos, și mii de puiuți au la dispoziție alte metode de vindecare, mai puțin traumatice. Nu atât fizic cât psihic. Iar eu nu mai sunt un așa maare Bau-Bau…

Între timp, am o maaare rugăminte către părinți:  Nu mai speriați copiii cu tanti asistenta. Dezamăgirea este una dintre problemele vitale în dezvoltarea psihologică a unui copil. Bau-Bau-ul chiar poate fi  la un gând depărtare.

11139556_1578297852445860_2083649003_n1

Advertisements