Întrebarea zilei / Question of the day

Question-of-the-day

 

Un copil numara pe degetele de la o mana incepand de la degetul mare pana la cel mai mic si inapoi, de la 1 la 2006. Pe ce deget pica 2006?

One child count on the fingers of one hand starting from the thumb to the smallest and back , from 1 to 2006. In which finger fall 2006?

Number Five

Source photos: Google Images

Mathematicians Are Overselling the Idea That “Math Is Everywhere”

Singapore Maths Tuition

This article provides an alternative viewpoint on whether mathematics is useful to society. A good read if you are writing a GP (General Paper) essay on the usefulness of mathematics, to provide both sides of the argument.

Source: http://blogs.scientificamerican.com/guest-blog/mathematicians-are-overselling-the-idea-that-math-is-everywhere/?WT.mc_id=SA_WR_20160817

Excerpt:

Most people never become mathematicians, but everyone has a stake in mathematics. Almost since the dawn of human civilization, societies have vested special authority in mathematical experts. The question of how and why the public should support elite mathematics remains as pertinent as ever, and in the last five centuries (especially the last two) it has been joined by the related question of what mathematics most members of the public should know.

Why does mathematics matter to society at large? Listen to mathematicians, policymakers, and educators and the answer seems unanimous: mathematics is everywhere, therefore everyone should care about it. Books and articles abound with examples of the math that their…

View original post 829 more words

Cu pensa prinzi și cu foarfeca tai!

 Spitalul Universitar Nottingham. Mai precis City Hospital, într- una dintre secțiile care tratează boli respiratorii. Mă prezint plină de entuziasm la recepția secției, cu mult înainte de începerea “shiftului” să fiu sigură că mă familiarizez olecuță cu stresul inevitabil, să fiu sigură că reușim să ne împrietenim puțin, ( eu si stresul)  înainte de  marea maratonizare. Era deja al doilea shift și pricepusem cât de cât  cum trebuie să ții pasul cu alergarea de rutină.  

Surpriza surprizelor vine ușor la 2 minute după ce s-a dat startul, și avem răspunsul de la bază, că o nursă va fi în minus, dar că  nu ar fi nici o problemă, că era o  “supranumerary nurse” (adică eu) .  Ei bine, zis și făcut, încurajez echipa că sunt gata să-i ajut și să injectez toate fluidele necesare, să “prind” toate venele ce trebuiau  “prinse”  și să recoltez tot sângele ce trebuia recoltat.  Deci acoper eu sectorul. Timp în care toți fac ochii mari către mine și îmi zâmbesc cu indulgență: Nu, dragă, tu nu ai voie să faci asta, tu o să ajuți cu partea de îngrijire. Adică pe românește, cu toaletarea, hrănirea, și monitorizarea pacienților.   Adică și mai pe românește urma să spăl și mai mult c…t!   Acu’ trebuie menționat că aici nu aveam încă absolut nici un drept să … injectez intravenous nici un fluid.  Pardon, să-l “bag” pe canula  care era deja la locul faptei, că mno,  de canulă nici vorbă să mă apuc în nici un fel!

Povestea aceasta m-a aruncat în memoria timpului în urmă cu 23 de ani, când eram la începuturile începuturilor. Ca asistentă medicală la vremea aceea era Musai să știu să injectez  încă din școală, pentru că altfel nu puteam profesa.  Acu’ este drept că sistemul ne cam “arunca” câteodată în ceva hăuri adânci. Unul dintre ele l-am atins cu vârful picioruselor… Mulțumesc Cerului că nu am picat cu toată greutatea în situație! 

PS  mă curta cu înflăcărare, și pentru că programele noastre se cam băteau cap în cap, nu înaintasem nicicum în poveste. Într-o duminică dimineață cere cu împrumut mașina unui prieten și se prezintă cu un buchet imens de flori la ușa spitalului, unde de altfel și locuiam. I se comunică de la intrare că sunt “în tură” și iasă necăjit în parcare, unde stă pe gânduri preț de câteva minute bune. Timp în care apare doctorița care era de gardă. Salvare miraculoasă pentru amândoi. Doctorița găsise mijloc de transport, iar PS urma să mă vadă pentru câteva minute bune. Și chiar să mă plimbe cu mașina, așa cum intenționase.

 “În tură”, se întâmplase ceva cu totul neprevăzut, pentru mine, dar nimic nou pentru locurile acelea.  O doamnă venise  la Urgență …să nască.  Însoțită de soțul ei. Sunăm repede la Centrală și cerem Ambulanța. Ambulanță care trebuia să transporte gravida la Spitalul din Lupeni. Chemăm între timp și medicul de gardă.  Centrala ne sună înapoi să ne anunțe că Ambulanța nu poate fi “prinsă”. Încercăm cu toții să o “prindem”. Între timp, femeia se zbate în dureri. O liniștim și așteptăm medicul. O să vină, este pe drum. Ambulanța nu stă “prinsă”, căutăm soluții paralele, întrebăm familia dacă are cumva  vreun mijloc de transport la îndemână. Nu are. Transpirăm cu toții, mai ales femeia care plânge de dureri. O încurajăm, o să o ajutăm să nască cu bine. Ea ar vrea la Lupeni, în spital. Și noi am vrea asta. Ambulanța nu stă “prinsă” încă. Timp în care intră doctorița aproape victorioasă pe ușă: Simona, un băiat care a venit să te vadă are mașină și se oferă să ducă gravida, dar cu o condiție: dacă mergi și tu cu ei. Aleluia! Confirm cu repeziciune, înșfac halatul de molton, și cu gravidă cu tot mă reped către ușă.  

 La ușă așteptau deja și alte persoane. Zăresc o doamnă tânără în mulțime, și sub impulsul momentului, o întreb cu un ton rugativ dacă vrea să ne însoțească. Acceptă cu mare plăcere. Din cabinet, doctorița țâșnește cu două instrumente în mână și mi le înmâna plină de hotărâre:”Cu pensa prinzi și cu foarfeca tai!”   Simt cum aproape mă prăbușesc… Și dacă naște în mașină?

  Cu situația în talpă, plini de bucurie că avem mașină, ne avânturăm pe șosea cu speranța că vom ajunge cu bine la Lupeni. PS călcă pe accelerație și menționează că nu este mașina lui, deci ar fi o adevărată catastrofă să asistăm la o naștere în mașină, și aproape zburăm printre serpentine. În scurt timp ajungem cu bine la destinație. Suntem așteptați la intrare și gravida este rapid preluată. Aveam să aflăm la întoarcere, că după aventura dintre serpentine a născut rapid și că era în afara oricărui pericol.

 În timp ce făceam cale întoarsă de pe holurile spitalului ,  simt cum o piatră mare se dezlipește de pe suflet și zâmbesc fericită doamnei care ne însoțise și o întreb cu un zâmbet larg:  “Dvoastra de ce erați la ușa Urgenței. Ce problemă v-a adus la noi?”  Și ce credeți că răspunde doamna?  “Nu mai știu nici eu, m-am zăpăcit de tot cu graba asta. Cred că vomitasem. Dar acum mi-a trecut!” Și zâmbim amândouă situației. Prea mult stres a fost în capul nostru.

Mai târziu în seară, PS avea să fie interpelat de către părinți, care plini de panică își întrebară băiatul în ce situație de urgență s-a avânturat, întrucât galopa plin de viteză pe șosea și nici nu a sesizat că era cât pe ce să-i “pupe” într-o depășire aventuroasă pe serpentine. 

 Acu’ revin cuminte la situația critică din prezent. Cine spunea că doar noi avem “fisuri în sistem”? Prostii. “Distracția” abia acum începe… Și în definitiv dețineam soluția magică: Cu pensa prind și cu foarfeca tai!

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea, să mai descrețim puțin frunțile și gândurile. Și mentalitățile. ..

download
Sursa foto: Google Imagini