Lucrarea de diplomă

Într-o pădure românească, un iepuraş românesc stătea turceşte lângă intrarea în vizuină şi îşi făcea de lucru cu laptop-ul.

Vine vulpea românească, îl priveşte mirată şi îl întreabă:
– Ce faci, iepuraş?
– Ce să fac şi eu… Îmi scriu lucrarea de diplomă!
– Zău? Şi despre ce scrii tu la lucrarea ta de diplomă?
– Păi, scriu despre cum mănâncă iepurii vulpi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi se aşează din nou, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Mai trece ceva vreme, vine şi lupul românesc.
– Ce faci iepuraş?
– Ce să fac şi eu… Îmi scriu teza de diplomă!
– Zău? Şi despre ce scrii tu la teza ta de diplomă?
– Păi, scriu despre cum manâncă iepurii lupi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai cu mine în vizuină! După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi se aşează din nou, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Mai trece ceva vreme, vine ursul românesc.
– Ce faci iepuraş?
– Ce să fac şi eu.. îmi scriu teza de diplomă!
– Zău?! Şi despre ce scrii tu la teza ta de diplomă?
– Păi scriu despre cum mănâncă iepurii urşi!
– Ha, ha, ha, ce tâmpenie! Cine o să creadă aşa ceva?
– Dacă nu mă crezi, hai cu mine în vizuină!
După numai câteva minute, iese iepuraşul din vizuină şi se aşează din nou, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

Dacă aruncăm o privire prin vizuină, vedem un petic de blană de vulpe, câteva coaste de lup, precum şi oase de urs. Alături, un leu cu burta plină, doarme.

Morala:   Nu contează tema pe care o ai la lucrarea de diplomă, contează pe cine ai ca îndrumător!

11139556_1578297852445860_2083649003_n[1]

Sursa: Brother Google 

De ce o iubesc pe mama

 

“Mama si tata se uitau la televizor, cand mama a spus, ‘Sunt obosita si e
tarziu.
Cred ca ma voi duce in pat.’
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina
din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune
linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea
pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat,
calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc,
aseaza agenda de telefon la loc in raft.

Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita
pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o
carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic,
scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe
amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte
antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga,’ Credeam ca te duci in pat.’
‘Sunt pe drum’, raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt
inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul,
ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un
pic cu unul dintre copii, care inca nu-si termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua
zi si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a
doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
just…Minunat!
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta, nimanui in particular,’
Ma duc in pat.’
*Si o si face* … fara nici un alt gand.

Vi se pare ceva iesit din comun? Va mai mirati de ce femeile traiesc mai
mult?
PENTRU CA SUNT FACUTE PENTRU CURSA LUNGA…( si nu pot sa moara mai
repede- pentru ca inca au atatea de facut!!!)

*Trimiteti unor femei extraordinare aceste randuri, o sa va multumeasca
pentru asta. Si unor barbati iubitori !… Eu tocmai am facut-o.

SI APOI DUCETI-VA IN PAT!” 

Sursa: Facebook.    🙂  Tocmai am citit-o pe pagina unui prieten. Mi-a placut mult. Suna atat de cunoscut!  V-o trimit deci si voua… 

O zi minunata tuturor! 

Detalii

13055873_142242262843845_6338829003357339134_o

IMG_4235[1]

IMG_4236[2]

Cu pașii mărunți, căutând un punct de reper, Silvia își plimba  toate dorurile care i-au mai rămas pe holul  lung al casei. Era  aici de prea multă vreme ca să mai indrăznească măcar să viseze…

Lăsase în urmă anii  petrecuți în spital. Povestește cu bucurie cum lucrase ca și asistentă medicală toată viața.  Era o strălucire plină de grație în ochii ei. Și în timp ce  șirul povestirii  rătăcea frumos în trecut, câteva lacrimi se iviră timide în colțul ochilor. Silvia se opri la un moment dat și privindu-mă  adânc   exclamă straniu: Am sentimentul că te cunosc, cu siguranță ne-am întâlnit cândva. Un sentiment de deja vu mă curtase din prima clipă petrecută în salon cu Silvia. Am zâmbit plin de umor:  Inima îmi spune că suntem cu siguranță rude de sânge. Un zâmbet larg înflorește pe față femeii.

Nu a avut niciodată ocazia să întâlnească familia tatălui sau alte neamuri de pe plaiurile mioritice.  Auzise că va veni o nouă asistentă care este din România și a ținut cu orice preț să mă întâlnească.  Cu nerăbdarea aceea copilăroasă.  

Și în următoarele zile ne-am pierdut fericite în amintiri, zâmbete, dorințe, vise, trăiri… Detalii de viață…  Planuri… Multe planuri! 

 Și apoi a urmat să împlinim un vis vechi, care deja se pierduse în ecoul timpului. Silvia dorise să vadă măcar o data Bucureștiul.  Nu a reușit niciodată.  Întâi a fost teama de a explora.   În România  era comunism și media ajuta din plin la înrăutățirea imaginii.  Apoi s-a așternut neputința… Căsnicia… Copiii…  Slujba… Toate au consumat-o …  Și a sfârșit aici, izolată într-un trist care home.  Plânge… Plânge mai mereu, dar rămâne optimistă.  Știe și înțelege… Soțul a decedat cu ceva ani în urmă. Copiii au eșuat la câteva capitole ale vieții iar Silvia a trebuit să vândă casa ca să-i salveze.  Așa este realitatea… viața nu este dreaptă…  Așa-i spunea mereu tatăl ei, care fusese pilot de aviație și care, o dată cu războiul venise din România și a rămas definitiv în UK.  

Azi Silvia admite că niciodată nu este prea târziu… A început să viseze iar. Este fericită… A văzut Bucureștiul… Și-a împlinit visul…   A pășit pe pământ românesc.  Ne îmbrățișăm într-o caldă armonie familiară. Restul sunt detalii, foarte importante de altfel, care fac parte din trăire… Și planificăm să împlinim următorul vis al Silviei… În detalii…

Niciodată nu este prea târziu să îți împlinești un vis!

IMG_4228[1]IMG_2609IMG_2616IMG_2618IMG_2603IMG_2621IMG_263213647228_208094866258584_1161024992_o

Details

 

 

International Poetry competition – one of the biggest and best

BRIDGET WHELAN writer

poem typewriter162746_640

One of the world’s biggest and most prestigious poetry contests, the National Poetry Competition is now open for previously unpublished poems of up to 40 lines on any subject. (Publication includes being posted on blogs, twitter etc etc)

The competition is judged by Moniza Alvi, Gerry Cambrige and Jack Underwood. Every entry will be read by at least two judges – they don’t just get to see a selected short list. All poems are judged anonymously.

1st prize is £5,000
2nd £2,000
3rd £1,000 and there are seven commendations at £200 each.

Winning poems are also published in an anthology and on the Poetry Society website, and there are other exciting opportunities for each year’s winners, including the opportunity to read at some of the UK’s biggest literary festivals and events.

Entry fee: The first poem submitted costs £6.50. Subsequent entries in the same submission cost £3.50 per poem. Poetry…

View original post 27 more words