Căldura de Acasă

Posted by

V-am spus?  Nu v-am spus… Că ieri mă topeam pe malurile Dâmboviței sub dansul unui Soare dogoritor și prietenos. Prietenos??? Ar întreba amicul meu, John, care de câteva zile mestecă între dinți un sfâșietor  aoleo și vai de mine, implorând toți zeii din toate emisferele pentru un comfort mai comfortabil.

 Deși alergarea între  aeroport, trezorerie, consulat,  poșta română, Gara de Nord,   Grozăvești, Piața Iancului, Piața Unirii, și alte piețe cărora le-am pierdut numele și numărul, a fost una maratonica dar de bun augur, am lăsat Soarele să îmi încălzească  sufletul. Să îmi încălzească gândul până în cele mai adânci cămărutețe. Ce mult i-am simțit lipsa. Ce mult îmi lipsise Lumina.  Lumina aceea adevărată. Lumina și Soarele de Acasă. 

13647228_208094866258584_1161024992_o

  Și a acceptat până și John, că am dreptate! Ne-am despărțit în aeroport, încurajându-l să meargă mai departe cu proiectul în care lucra. Și că România chiar este demnă de toată încrederea  dacă știe să privească din unghiul pozitiv. 

 Povestea mea acum începe… Cum aterizasem la București în dimineața aceleiași zile, știam la ce mă întorc. Înainte de îmbarcare,  dau fuguța la toaletă să schimb fața de  caniculă, cu cea de …frig, că nu aș putea spune de iarnă, în condițiile în care zburam tot în Europa și nu pe altă emisferă.  Și cu jerseul meu preferat, agățat de braț, nu a fost mult să atrag priviri hazlii.  Aș, și cum simțul unui umor mă gâdilă mai mereu, am răspuns privirilor cu zâmbete largi.    Largi ca și optimismul care mă curtează febril rău de câteva luni încoace…  

  Și cu toate acestea, am dârdâit olecuță în timp ce motaiam fericită pe scaunul avionului, prinsă de toropeală, ( ce aș fi vrut să fie o toropeală de acea cu sinonime care se termină în arșița!) , dar nuuu, a fost o toropeală de aia cu oboseală. Și o dârdâială de bun venit în zone nordice. Fericită? Am zis ca motaiam fericită? Ei, da, că deși oboseala mă răpuse, avionul plecase cu bine după ce stătusem pe pistă mai bine de o oră. Și că problemele  care mă aruncaseră  năvalnic pe drumuri au fost rezolvate. Și că încercam să aduc Lumina și Soarele unei frumoase zile de Iulie în minte, să îmi coloreze visul și să îmi încălzească sufletul. 

IMG_4202[1]

Ajunsă în Londra cu noaptea în cap, fug să prind autocarul. Călătoria continuă… Încă 5 ore… Dârdâiala continuă…  Ideea ar părea ca și într-o reclamă la pastă de dinți… Cred că m-am gândit la asta din cauza tremuratului… Tremurat care mă face să mă gândesc involuntar la sfâșietorul aoleo și vai de mine al lui John, dar pe direcție opusă.  

 Să fi trecut vreo oră de mers, când la un moment dat, în mijlocul unui nicăieri, cineva face disperat semn către șofer să oprească. Cumsecade, omul oprește mașinăria într-un pustiu negru de noapte adâncă  și plin de îngrijorare, întreabă cu ce poate ajuta. O voce sugrumată întreabă dacă se poate urca în autocar, și că nu știe  sigur încotro ar trebui să o ia, dar că fiind noapte, este mai sigur să ajungă măcar într-o autogară. Plin de compasiune, șoferul acceptă și o doamnă mărunțică urcă trăgând după ea o legătură de bagaje dezordonate.  

Nu știu ce impuls m-a făcut să acționez rapid și am invitat-o pe noua călătoare să ia loc lângă mine. Poate că ideea unei călduri prietenești m-a învăluit în dârdâiala mea care devenise de acum tot mai supărătoare.  Femeia a luat loc și m-a privit straniu în timp ce fața-mi  congestionată de frig a făcut-o să exclame un  omg! Și a scos rapid  ca într-un ochi de magie, o pătură groasă și m-a acoperit plină de afecțiune. Fato, tu ai înghețat rău de tot! Până să îmi șterg lacrimile din colțurile ochilor, mă simțisem deja învăluită de căldura binefăcătoare a unei dragoste universale. Greu de explicat…  Divin de simțit!  

I-am luat palmele în palmele mele și printre picături de stele care învăluiau noaptea, i-am mulțumit din tot sufletul, asigurând-o că o voi purta în rugăciunile mele.  Într-un zâmbet larg plin de frumusețe și lumină, doamna m-a îmbrățișat prelung. I-am simțit sufletul atât de cald…  Căldură care ne-a  îmbiat într-o senină și calmă conversație… Și în următoarele minute, ne simțeam așa de bine, de parcă am fi fost cele mai bune prietene de când lumea și pământul.  

 Urma să cobor la Nottingham, și să las în urmă frumusețea unei nopți. Frumusețea unei conversații cu o străină care ceruse ajutorul  dintr-un nicăieri. Timid, am întrebat încotro o vor mâna pașii.  “Vezi tu, noaptea aceasta este magică pentru mine. Acum știu că mă voi opri în Derby.”   Am întrebat-o dacă aș putea ajuta-o cu ceva.  M-a privit plină de lumină și mi-a surâs grațios: “Deja m-ai ajutat!”   I-am lăsat numărul de telefon și am rugat-o să mă  anunțe cum decurg lucrurile, în timp ce în minte îmi rula la nesfârșit vocea aceea sugrumată care cerea șoferului să o ducă măcar într-o autogară.  

Ziua de azi a trecut cu somn și frământare. Somnul care mă învăluise prietenos și frământarea gândului care mă proiecta în timp înapoi în noapte.  Un firicel de liniște încerca să se strecoare timid peste tot stresul în care mă fierbeam.  Și liniștea s-a făcut regină peste seara care cobora hotărâtă peste oraș. Un mesaj pe telefon mi-a readus Lumina.  Și Căldura. Și Soarele. Acelea pe care deși dârdâim, le purtăm în cămăruțele cele mai adânci ale Sufletului.

 

 “Draga mea, exact acum 10 ani, fiica mea trecea în lumea cea fără necuvinte, lăsându-mă prizonieră într-o durere adâncă, căutând în fiecare zi răspunsuri la întrebări fără început și sfârșit. Căutând semne în fiecare adiere de gând, în fiecare strop de ploaie, în fiecare ochi de lumină. Învinsă de neputință, hotărâsem ca azi să zbor către lumea ei. Nu știam exact de unde să fac îmbarcarea.  Azi am înțeles cât de greșit privisem lucrurile.  Mulțumesc cerului că te-a adus în calea mea.  Îți mulțumesc că mi-ai adus Lumina și Căldura de Acasă. Trecuseră 10 ani de când nu le mai simțisem.”

Simțeam cum pământul se învârtește sub picioare, prinsă brusc într-un amalgan de sentimente. Am privit cu gândul la noaptea din urmă. Nimic nu ar fi trădat tristețea zbuciumată a femeii.  Prinse într-o conversație relaxată, râseserăm pline de poftă de viață,  glazurând întâmplări reale cu un fabulos simț al umorului.  Povestisem cum Soarele ne încălzea și cum în tot amalganul de probleme care mă cotropiseră,  l-am lăsat să îmi aducă Căldură de Acasă.

 

13020567_143721436029261_1889156734_n

Advertisements

13 comments

  1. Bonjour Simona

    Mes vacances sont terminées

    Je viens faire un petit passage dans ton univers

    Mais avant je veux te dire que

    Tes petits messages sont comme la flamme d’un feu de bois

    Qui dans mon cœur , me mets de la joie

    Ton amitié est une étoile qui brille dans le ciel

    Elle est éternelle

    Passe une très bonne et belle journée

    Gros bisous Bernard.

    Je remercie tous ceux et toutes celles qui sont passées sur mon blog pendant le période de mes vacances

    J’espère que toi aussi tu as passé un bon mois d’aout et que tu es en pleine forme

    Bisous Bernard

    Passe une très belle journée

Comments are closed.