Misteriosule Domn Z(et)

Cu sticle mari de băutură,

Abstractizând peste măsură,

C-un aer sigur de profet,

Fumând ţigara-ncet, încet,

Tot explicând filozofia

Acelor care nu pricep,

Şi nevăzându-ţi bârna-n ochi,

Parc-asmuţit de un deochi

Tu judeci paiele din dreapta.

Şi ameţit de-atâtea vorbe –

Cuvinte fără înţeles,

O noimă care n-are sens,

Te urci parcă în ireal,

Misteriosule Domn Z(et)!

***

IMG_3535[1]

***

Jalnic amorezat de-o vodcă

Ce nu ai vrut să înţelegi ,

Natura cum să o culegi,

Să o aduni în suflet toată,

Tu învârtit de-a nopţii roată

Stai treaz gândind cum s-au născut

Cuvintele care te poartă

În mult prea mult abstract deodată.

E bine şi aşa, dar parcă

De-atâta fum şi ameţeală

Non-sensurile dau năvală.

Tu le aduni ca-ntr-un colet

Şi le explici pe toate-o dată.

Iar când vorbeşti parcă o teamă

În suflete strecori încet.

Poate aşa vrei să descarci

O spaimă  care te cuprinde,

Un spasm ce inima ţi-o prinde,

Sau ce-ai uitat în timp să faci.

Cum să îţi spun: beţiv, profet,

Misteriosule Domn Z(et)?

***

CAM00116

Filozofia ţi-a dat faimă

Crezând nebuni  pe-acei ce ştiu

Şi oameni buni cei ce defaimă

Virtutea şi-adevărul pur.

Şi-n lumea asta prea bolnavă

Ai ameţit cu-atâta vin

Atâtea suflete grămadă.

Dar după-un timp, abstract desigur,

Tu n-ai mai înţeles nimic.

Murind pe-al nopţii şevalet,

Te-ai dus plângând, prea trist, prea lent.

Şi poate nu ai înţeles

Cum viaţa zi ţi-a dăruit,

Dar ai găsit în infinit

Abstractul care ţi-ai dorit,

Misteriosule Domn Z(et)…

***

CAM00145

Advertisements