SINGURA MEA AVERE

Azi doar…reblog…asa cum lacrimile s-au impreunat cu ploaia…asa cum dorurile s-au leganat intr-un cuminte nesomn…asa cum zambetele s-au infofolit nostalgice in mantii groase de gheata…asa cum tocmai a trecut un an de cand mirarea si-a luat zborul…asa cum evadarea a inceput in sens invers…si pentru toate acestea, asa cum multi ca mine simt aceleasi nopti reci in care doar dorul mai incalzeste…asa cum inca visez cuminte la ziua acea superba cand vom fi cu TOTII in jurul mesei…asa cum inca mai suflam romaneste…
Bucurie as fi daca as putea sa valsez cu zambetele lumii atunci cand se ascund dupa zgura noptii…Bucurie as fi daca as putea sa fac Soarele si Ploaia sa ne mangaie umerii Carpatini…Bucurie as fi daca toate drumurile ar duce Acasa…

While there is life, there is hope!

“Iertaţi-mă, dar n-aţi văzut o ţară ? Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;

Azi am venit şi-o caut cu ardoare dar n-o găsesc, şi-n suflet rău mă doare !

O caut peste tot, am fost şi-n sate, ogoare plâng în buruieni lăsate,

Înspre păduri, potecile uitate m-au rătăcit într-un pustiu de cioate !

 

Acasă poarta nu e zăvorâtă, căci mama tot mai iese şi se uită ;

Atâta dor i-a mai rămas pe lume : feciorii să-i mai strige iar pe nume .

Iar tata-i iese-n cale şi o-ntreabă : „vine ? la anul, cred, acu-i la treabă.

La noi în ţară-i multă sărăcie, ei ştiu şi de-or veni, la ce să vie ?”

 

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară cântată de poeţi odinioară,

Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă ? Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă, că…

View original post 56 more words

Advertisements